EXCLUSIV: Fostul solist al Phoenix a fost scăpat de securişti după ce a bătut un miliţian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moni Bordeianu recunoaşte prietenia cu securiştii şi bişniţarii

Moni Bordeianu, primul solist vocal al trupei Phoenix a ţinut să facă lumină în scandalul iscat între Nicu Covaci şi Mircea Baniciu, care se acuzau de legături cu Securitatea.

Un nou scandal în Phoenix: Nicu Covaci şi Mircea Baniciu se acuză reciproc de legături cu Securitatea

Nicu Covaci readuce la Timişoara boxa "Marshall" în care cei din Phoenix au părăsit ţara clandestin GALERIE FOTO

Moni Bordeianu, care a părăsit România în 1970, a povestit că membrii formaţiei Phoenix erau privilegiaţi datorita succesului de care au avut parte, astfel că în jurul lor s-au învârtit persoane din toate categoriile sociale. “E adevărat că eram prieteni şi cu securiştii din Timişoara. Tatăl colegului meu de bancă, Toth, era colonel în Securitate. Ne-a scos de multe ori. Eu eram foarte împotrivă acestui regim”, a declarat Moni Bordeianu.

Muzicianul a povestit cum a bătut un miliţian, iar apoi a scăpat datorită cunoştinţelor de la Securitate. „Am bătut un miliţian pentru că m-a tras de plete. Cred că a vrut să mă tundă. Vă daţi seama că asta însemna puşcărie. Dar a intervenit tatăl prietenului meu”, a mai spus Bordeianu.



Bătut de bişniţari


În ceea ce priveşte prieteniile cu bişniţarii, de care a amintit şi Mircea Baniciu, Moni Bordeianu a ţinut să precizeze. „Cu bişniţarii ne-am împrieteni tot după o prostie de-a mea. Într-o seară, m-am încurcat cu o fată, iar dimineaţa m-am trezit la uşă cu prietenul ei. Era unul din bişniţarii de treabă, dar când am deschis mi-a tras un pumn de mi-a spart gura. Apoi, noi aveam bani, mai schimbam valută la ei, era normal să ne cunoaştem”, a mai declarat Moni Bordeianu.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie