EXCLUSIV DNA face anchetă în Primăria Timişoara pentru o pomană de un hectar de teren dată clubului Heaven

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Terenul pe care se află clubul aparţine primăriei Timişoara. Patronul a închiriat în urmă cu şase ani 3.200 de metri pătraţi pentru care a plătit primăriei la început 2.500 de lei lunar, iar odată cu rata inflaţiei, chiria a ajuns la maximum 5.000 de lei lunar. În realitate s-au folosit 15.000 de metri pătraţi (un hectar şi jumătate), plătindu-se doar pentru 3.200 de metri. DNA a intrat pe fir şi anchetează cazul.

Un scandal de proporţii mocneşte în primăria Timişoara după ce s-a descoperit că municipalitatea a închiriar clubului Heaven 3.200 de metri pătraţi, iar chiriaşul a folosit o suprafaţă de teren de aproape cinci ori mai mare. Cu alte cuvinte, din 2004 şi până acum ştrandul Heaven a plătit chirie pe 3.200 de metri pătraţi, dar a folosit 15.000 de metri pătraţi, fără ca cineva din primărie să se sesizeze şi să recupereze banii. Potrivit unor surse din cadrul primăriei, situaţia este foarte gravă, iar DNA-ul face deja cercetări în acest caz pentru a vedea cum s-a ajuns ca Heaven-ul să folosească peste un hectar de teren al primăriei fără să plătească nimic.

Citeşte dedesubturile afacerii mâine în „Adevărul”

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat