EXCLUSIV Cum şi-a început "cariera" baştanul mafiei imobiliare: a terorizat o familie din Timişoara zi şi noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionelaş Cârpaci vrea să-şi „albească“ trecutul. Foto: Remus Runcan

Cazierul lui Ionel Sandner, alias Ionelaş Cârpaci, este pătat cu condamnări pentru teroare imobiliară. Clanurile de ţigani bogaţi din Timişoara au reuşit să pună mâna pe clădiri foarte valoroase din oraş, folosind o metodă relativ simplă.

Primul pas era achiziţionarea unui apartament într-o zonă centrală, iar mai apoi terorizarea vecinilor, care vindeau pe nimic numai să scape din infern. În ultmii ani, fenomenul a luat amploare. Un dosar aflat pe rolul judecătoriei Timişoara arată că practica era folosită încă din 1991, iar naşul terorii imobiliare din Timişoara a fost însuşi baştanul Ionelaş Cârpaci, transformat între timp într-un „respectabil“ cetăţean german, pe nume Ionel Sandner.


Cârpaci a fost condamnat la plata unor amenzi penale în trei dosare pentru că şi-a terorizat vecinii. Aflat în plin proces, în care este judecat pentru infracţiuni imobiliare extreme de grave, Ionelaş cere „albirea“ cazierului printr-o cerere de reabilitare depusă la Judecătoria Timişoara. Dosarul depus de Ionelaş în instanţă scoate la iveală modul în care baştanul a terorizat-o pe o vecină încă din 1991. Potrivit datelor de la dosar, Veronica Dan locuia încă din 1951 în apartamentul de pe strada Braşov numărul 1.

EXCLUSIV Baştanul Ionelaş Cârpaci cere albirea cazierului pătat cu condamnări pentru teroare imobiliară

Gaura terorii

În aprilie 1990, Ionelaş Cârpaci şi concubina sa, Mirela Stanca, au cumpărat apartamentul numărul doi din acelaşi imobil şi au trecut „la lucru“: au demolat gardul comun, au distrus plantaţiile, au tăiat pomii, au modificat subsolul, au demolat treptele de intrare în locuinţa femeii şi au construit un garaj prin care s-a blocat geamul apartamentului în care locuia Veronica Dan. Teroarea imobiliară a culminat cu noaptea de 14 spre 15 august 1990, când Ionelaş a făcut o gaură în peretele dintre apartamente, iar noaptea introducea capul şi o ameninţa pe femeie.

Baştanul a spus atunci la proces că gaura este foarte mică şi a apărut după un chef la care un invitat a aruncat cu o sticlă în perete. În primă instanţă judecătoria i-a condamnat pe Ionelaş şi concubina sa la şase luni de „muncă corecţională productivă“. Tribunalul a considerat pedeapsa prea dură şi l-a amendat pe baştan cu 6.000 de lei vechi.

De la data executării ultimei pedepse şi până în prezent nu am suferit alte condamnări şi am avut o conduită bună
Ionelaş Cârpaci

Cum arată cazierul lui Cârpaci

Ionelaş Cârpaci are un cazier „bogat“ în infracţiuni pe care le-a comis la începutul anilor ’90. Pe lângă amenda penală de 6.000 de lei aplicată pentru „tulburarea folosinţei locuinţei“ de pe strada Braşov, baştanul mai are două condamnări cu amenzi penale de 15.000, respectiv 60.000 de lei. „De la data executării ultimei pedepse şi până în prezent nu am suferit alte condamnări şi am avut o conduită bună“, arată Ionel Sandner în cererea de reabilitare depusă în instanţă. Reabilitarea este foarte importantă pentru Ionelaş pentru a se putea folosi de un cazier „imaculat“ în dosarul mafiei imobiliare judecat la Curtea de Apel.

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
La 70 de ani, schimbă iar scutece, după ce a devenit tată pentru a opta oară!
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Coada pelerinilor la Altarul Catedralei. Vezi în timp real unde se termină rândul
Cristela Georgescu ar fi încasat zeci de mii de lei de la o societate implicată în tranzacții cu firma unui fost agent KGB din Tiraspol
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Dronele Shahed au devenit un pericol mai mare decât dronele balistice pentru apărarea ucraineană, spune Zelenski