Eugeniu de Savoya a fost comemorat la Timişoara cu 140 de lumânări: „Este unul din primii zece comandanţi din istorie” GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comemorare Eugeniu de Savoya la Timişoara

Pe 18 octombrie 1716, trupele imperiului Habsburgic, conduse de prinţul Eugeniu de Savoya, intrau victorioase în Timişoara, eliberând cetatea de sub ocupaţia otomană

Cea mai importantă zi a Timişoarei: intrarea prinţului Eugeniu de Savoya în cetate

Data de 18 octombrie 1716 este una din cele mai importante momente din istoria Timişoarei şi a Europei de-o potrivă. Victoria trupelor conduse de Eugeniu de Savoya a însemnat eliberarea Banatului de sub cele 164 de ani de ocupaţie otomană, dar în acelaşi timp şi startul transformării Timişoarei într-o veritabilă perlă a imperiului.

Startul pentru comemorarea evenimentului l-a dat Liga Bănăţeană, care militează pentru ca această zi să fie desemnată Ziua Timişoarei.




GALERIE FOTO

Reprezentanţii Ligii Bănăţene s-au întâlnit şi în acest an la bustul lui Eugeniu de Savoya, de pe Aleea Personalităţilor din parcul Central. Aceştia au depus o coroană ornată cu stema blazonului Casei de Habsburg şi au citit condiţiile capitulării semnate de Eugen de Savoia şi Ahmed Paşa, comandantul cetăţii.

“Eugeniu de Savoya a fost unul din cei mai importanţi conducători din Europa. Se află între primii zece generali din lume. Noi ne lăudăm în istoria noastră cu Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau Cuza. Sunt importanţi şi ei pentru istoria României, dar Eugeniu de Savoya a fost important pentru istoria Europei. Din păcate la noi nu are parte de respectul pe care îl merită. Sper ca la anul să ajungem să-l sărbătorim de Ziua Timişoarei”, a declarat consilierul local Bogdan Herzog, unul din iniţiatorii Ligii Bănăţene.



În alte ordine de idei, cei de la Liga Bănăţeană vor demara în perioada următoare, o campanie de strangere de fonduri, pentru realizarea primei statui ecvestre din Timişoara.

“Nu e normal să nu avem o statuie ecvestră. De cum ajungi la Mako vezi în centrul oraşului o statuie ecvestră. Vom strange fonduri, pentru a face una şi la Timişoara. Ne gândim la două variante: cu Pavel Chinezul sau Eugeniu de Savoya”, a mai spus Herzog.

140 de lumânări la bustul prinţului Eugeniu de Savoy


La puţin timp după comemorarea celor de la Liga Bănăţeană, la bustul lui Eugeniu de Savoya şi-a făcut apariţia un alt grup de timişoreni, reprezentaţi de Asociaţia Festivalul Baroc Timişoara, care se află la debutul unui festival dedicat prinţului Eugeniu de Savoya.


GALERIE FOTO

Este un prim proiect cultural care ne va apropia mai mult de istoria Timişoarei. Victoria lui Eugeniu de Savoya a reprezentat şi începutul perioadei baroce în Timişoara. Asemenea evenimente ar fi trebuit să existe mai de mult. Avem de respectat o moştenire, o istorie şi trebuie revitalizate multe lucruri legate de artă, cultură, muzică”, a declarat Marius Gaiţă, preşedintele Asociaţiei Festivalul Baroc Timişoara.



Timişorenii de toate vârstele au aprins, la busutul prinţului, 140 de lumânări, la fel cum a făcut Eugeniu de Savoya, la Ta Deum-ul organizat la Timişoara, în cinstea victoriei, pe18 octombrie 1716.

Expoziţie de arme originale ale perioadei cuceririi de către austrieci a cetăţii

 
Prima ediţie a Festivalului Baroc continuă până pe 21 octombrie. Astăzi, de de la ora 16.00, în Piaţa Unirii va avea loc o prezentare de modă barocă, iar de la ora 18.00, în spaţiul expoziţial din Piaţa Victoriei va avea loc o expoziţie de documente de epocă şi imagini reprezentând uniforme militare ale Garnizoanei Cetăţii Timişoarei şi ale unităţilor imperiale. 

De asemenea,  va avea loc şi o inedită prezentare de arme originale ale perioadei cuceririi de către austrieci a cetăţii turceşti Timişoara.

Citeşte şi:

Adevărata sărbătoare a Timişoarei: depuneri de coroane la statuia lui Eugeniu de Savoya

Casa „Prinţul Eugen” din Timișoara, construită în 1817, se află în pericol GALERIE FOTO

Ziua Timişoarei, o sărbătoare care dezbină: "La o zi de sărbătoare toată lumea trebuie să se bucure, nu doar unii"



Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026