Elevii şi studenţii timişoreni sunt invitaţi la joaca de-a Bursa, cu premii serioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii timişoreni sunt aşteptaţi la "Piaţa de capital"

Mâine se deschid înscrierile la cea de-a treia ediţie a competiţiei de tranzacţionare bursieră pentru elevi şi studenţi "Piaţa de capital", organizată de Junior Achievement România cu sprijinul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi Tradeville.

Participanţii, elevi şi studenţi cu vârste între 16 şi 24 de ani, au posibilitatea să administreze online, pe platforma Tradeville, câte un cont virtual în valoare de 50.000 RON, prin care să tranzacţioneze acţiuni ale companiilor listate la BVB, pentru o perioadă de două luni. Marele Premiu constă într-o tabletă iPad2 şi poate fi câştigat de participantul cu cel mai mare profit. Locul doi, al cărui premiu constă într-un Kindle Reader, va fi acordat tânărului cu cel mai mare număr de tranzacţii, iar premiul 3, un Ipod, revine participantului cu cel mai variat portofoliu la capitolul acţiunilor deţinute.

În cadrul programului au loc patru întâlniri ale partenerilor cu elevi şi profesori din Braşov, Târgu-Mureş, Craiova şi Timişoara pentru promovarea conţinutului programului. La aceste întâlniri vor participa profesionişti de la Bursa de Valori Bucureşti, Comisia Naţională a Valorilor Materiale, SSIF Tradeville şi Junior Achievement România.

Joi, 22 martie, între orele 10.30 şi 12.30, Colegiul Tehnic "Emanuil Ungureanu" din Timişoara, prin profesor coordonator Camelia Moţ va găzdui întâlnirea dintre elevi şi organizatori. Competiţia face parte din programul de educaţie financiară realizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, program numit "Piaţa de capital".

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG