Elev din Timiş eliminat de la proba de matematică de la Evaluarea Naţională, după ce a fost prins copiind

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evaluarea Naţională s-a încheiat

Luni, la proba de limba română, un elev din Timişoara a avut probleme pentru că i-a sunat telefonul chiar când preda lucrarea, astăzi un tânăr a fost surprins cu o fiţuică de profesorii supraveghetori.

Inspectorul general adjunct Mariea Ştefan a declarat că elevul din Timişoara a încercat să copieze de pe o fiţuică la proba de matematică a evaluării naţionale. Acesta a fost eliminat din sală, iar lucrarea i-a fost notată cu 1. "Elevul a primit nota 1 la matematică, în timp ce nota obţinută la limba română este valabilă", a spus Mariea Ştefan, preşedintele Comisiei Judeţene Timiş a Evaluării Naţionale.

Potrivit acesteia, în Timiş au mai fost înregistrate două situaţii neprevăzute, şi anume doi elevi au întârziat la examen şi susţin proba începând cu ora 12.00, cu subiectul de rezervă. "Este vorba despre un elev care a adormit şi nu a ajuns la timp la examen şi despre un tânăr care, la fel, nu s-a trezit şi a plecat cu bicicleta, întârziind mult prea mult la examen, astfel că nu a mai putut intra în sală. Cei doi vor susţine examenul cu subiectul de rezervă", a afirmat Mariea Ştefan pentru Mediafax.

În cazul celui de-al doilea elev, microbuzul care i-a transportat pe colegii lui la examen a fost trimis după el să-l aducă la centrul de examen, dar copilul nu a fost găsit acasă deoarece plecase deja cu bicicleta, deşi avea de parcurs peste zece kilometri. Pentru că a ajuns după ce au fost împărţite subiectele, el nu a mai putut intra în sală.

În Timiş, la proba de matematică au fost prezenţi cinci mii de candidaţi în cele 74 de centre de examen. Lucrările vor fi corectate în nouă centre de evaluare.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul