Două tinere muşcate de maidanezi, în decurs de jumătate de oră, în zona centrală a Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Câinii fără stăpân provoacă tot mai multe probleme. FOTO: Arhiva Adevărul

Ambele victime au fost atacate în zona Universităţii de Vest din capitala Banatului, amândouă având nevoie de îngrijiri medicale. În ultimele două săptămâni, alte două persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor după „întâlniri” cu câinii fără stăpân din Timişoara.

Prima vicitmă a povestit că a fost înconjurată de şase câini în staţia RATT de vis-a-vis de Universitatea de Vest. „Mergeam spre serviciu. Eram în staţia RATT de vizavi de Universitatea de Vest,  când m-au atacat şase câini. Am încercat să scap şi am fugit pe partea cealaltă, dar m-au înconjurat şi m-au muşcat de haine şi de picior. Am avut noroc că doi oameni au intervenit şi au reuşit să-i gonească”, a spus tânăra, citată de tion.ro.

Nu a fost, însă, singura victimă a maidanezilor. „În total, două tinere au fost muşcate de câini, astăzi, în zona Universităţii de Vest, şi au ajuns la noi ca să le facem vaccinul. Nu au suferit răni grave, ci doar mici înţepături, probabil că au fost muşcate de aceiaşi câini”, a spus doctorul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalul de Boli Infecţioase, citat de pressalert.ro.

În 29 decembrie, un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost internat la Spitalul Municipal din Timişoara, după ce a fost atacat de o haită de câini vagabonzi, în zona Gării de Nord, el având răni la cap, la mâini şi picioare. Acesta a rămas în spital aproape două săptămâni. Pe 12 ianuarie, tot în apropierea Gării de Nord din Timişoara, un cetăţean sârb în vârstă de 21 de ani a fost şi el muşcat de un câine şi a avut nevoie de îngrijiri medicale, fără a fi nevoie de spitalizare.

Citeşte şi:

FOTO S-a amânat începerea eutanasierii câinilor maidanezi din adăpostul Primăriei Timişoara

Un cetăţean sârb a fost muşcat de un câine în zona pasajului Jiul din Timişoara

Bărbatul atacat de câini la Timişoara va fi externat; familia vrea să ceară daune de un milion euro

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux