Două biserici sunt mărul discordiei între cei 172 de credincioşi dintr-un sat uitat de lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă în micuţul sat timişean Ierşnic mai trăiesc doar 200 de oameni, cei mai mulţi trecuţi de 50 de primăveri, aceştia pot fi consideraţi cei mai credincioşi români. O duc greu de pe o zi pe alta, dar nu s-au gândit o clipă la economie atunci când au donat materiale de construcţie, bani sau puterea lor fizică pentru a clădi structura de rezistenţă.

Cel care a dat tonul la construcţia de lăcaşe de cult a fost Aurel Filip, în vârstă de 65 de ani. În 1996, timişeanul şi-a vândut averea şi moştenirea lăsată de părinţi, pentru că, mai ceva ca Martin Luther King, avea un vis. Filip şi-a dat seama că misiunea lui pe pământ e să lase în urmă o biserică.
După ce a vândut tot ce a avut, şi-a dat seama că îi mai rămân bani şi pentru o mănăstire. „Lucrările au început în anul 1996. Totul părea atât de frumos. Ispita a făcut să fiu agresat de nişte vecini, astfel că de doi ani clădirea stă să pice pentru că eu nu îmi mai pot folosi una dintre mâini. Am investit atâţia bani şi acum văd cum totul se ruinează", a spus Aurel Filip.

VEZI AICI FOTOGALERIE CU MĂNĂSTIREA RIDICATĂ DE AUREL FILIP

A doua biserică

Problemele ctitorului nu se încheie aici, pentru că şi muncitorii, mulţi dintre ei vecini din sat, l-au părăsit după mai multe conflicte. Răzbunare sau nu, dar cearta dintre Filip şi sat a dus la contstrucţia unei noi biserici. „Aurel Filip s-a înstrăinat de noi, spunând că totul este proprietatea lui. Spunea că noi îi punem piedici. Atunci am decis să ne concentrăm pe biserica din sat. În două săptămâni aceasta va fi inaugurată", a povestit Ioan Roşu, pădurarul satului, cel care a sponsorizat ridicarea bisericii.

CITEŞTE ŞI:

Trinitas TV, televiziunea personală a Patriarhului Daniel, a avut exclusivitate la "ora cea de taină" din Banat

EXCLUSIV Fratele Patriarhului trece la catolicism: "La moartea părinţilor noştri, Patriarhul a falsificat actele"

Pe de altă parte, mănăstirea lui Aurel Filip aşteaptă un investitor sau vreo soluţie divină. „Nici până în ziua de astăzi mănăstirea şi biserica nu au fost terminate, dar eu nu mai am bani. Oricum, aici s-au mai ţinut slujbe şi pelerinaje. Eu am să donez totul Mitropoliei şi am să îi las pe ei să continue. Sper că visul meu se va îndeplini", a promis Aurel Filip.

VEZI AICI GALERIE FOTO CU BISERICA RIDICATĂ DE SĂTENI

Pe o rază de 20 de kilometri în jurul satului Ierşnic, în comunităţile învecinate mai există alte patru mănăstiri, dintre care una este cea ctitorită de Patriarhul Daniel în satul natal Dobreşti.

Mai multe pentru tine:
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Ministrul de Externe Oana Țoiu, reacție la CNN despre avioanele rusești în Estonia: „Rusia obține exact opusul”
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Trump a lansat „cardul de aur” în valoare de un milion de dolari: o viză rapidă pentru bogații lumii, inclusiv oligarhii ruși
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești