Dorel Batovski, timişoreanul cu o viaţă de militar printre cursele comerciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 24 de ani de carieră militară, pilotul Dorel Batovski a decis să renunţe la avioanele militare şi să se urce la manşa avioanelor comerciale. Avansare după avansare, timişoreanul a ajuns vicepreşedinte al grupului Carpatair.

Ca orice copil, Dorel Batovski s-a visat de mic copil şofer, tractorist şi aviator. Avea înclinaţie spre domeniile tehnice ca aproape orice băiat. Şcoala generală a făcut-o atât la oraş, cât şi la ţară, în funcţie de serviciul părinţilor. A ales să urmeze cursurile Liceului Militar „Tudor Vladimirescu" de la Craiova, loc unde a şi decis să urmeze cariera militară.

În 24 de ani de cariera militară, Dorel Batovski a fost martor la mai multe etape ale evoluţiei armatei romane. Înainte de 1989, sistemul funcţiona pe standardele implementate în urma Tratatului de la Varşovia. După 1989, într-un sistem conservator, armata s-a urnit greu, iar aviaţia a suferit din lipsa resurselor, adica a petrolului şi implicit a orelor de zbor.

"În perioada 1998-2001, am zburat numai câte 30 de minute în fiecare an pentru a ne putea menţine calificarea de personal navigant. Odată cu începerea procesului de aderare la NATO au venit şi resursele, a fost modificat şi Mig-ul 21„LanceR" şi am inceput un program intensiv de pregătire după noile standarde. Apoi România a început să reducă din numărul de baze militare şi în 2004 a venit şi rândul Bazei 93 Aviaţie Vânătoare Bombardament din Timişoara. Pentru mine cariera militară a însemnat tot timpul zborul. Nu m-am gândit să renunţ la el niciodată", îşi aduce aminte Dorel Batovski de momentul în care a decis să renunţe la stat pentru privat.

Citeşte mai multe despre viaţa
printre avioane a lui Dorel Batovski,
mâine dimineaţă, în

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie