Donaţii pentru oamenii săraci, în hypermarketurile timișorene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timișorenii care își fac cumpărăturile în hypermarketuri se pot întâlni, în acest weekend cu reprezentanții Cluburilor Rotaract și Interact. Aceștia își propun să convingă oamenii să doneze alimente pentru cei nevoiași.

Alimentele și produsele donate vor ajunge la persoanele sărace, din cadrul Fundației Timișoara 89. În hypermarketul din Calea Aradului, membrii organizației de caritate vor împărți pliante, le vor vorbi timișorenilor despre nevoile celor săraci și vor strânge alimentele pe care cei darnici le vor oferi.

Preșcolarii de la grădinița PP Nr.1 din Pecica au donat alimente și jucării

Evenimentul se află la cea de-a treia ediție și se desfășoară, simultan, în 12 orașe ale țării și se desfășoară sub sloganul "Astăzi, tu dăruiești!". Ediția precedentă a proiectului a strâns cinci tone de alimente care au fost donate celor cu posibilități financiare reduse.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa