Diferenţa dintre psihiatru şi psiholog. Ce desparte cele două profesii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foarte mulţi români fac confuzie între psihiatru şi psiholog. Specialiştii Departamentului de Psihologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara explică pe site-ul propriu diferenţa dintre cele două profesii.

Pentru toţi cei interesaţi de domeniu, specialiştii Departamentului de Psihologie al UVT arată că o primă diferenţă între psiholog şi psihiatru este chiar aceea a formării lor ca specialişti: psihologul este absolvent al Facultatii de Psihologie, în timp ce psihiatrul este absolvent al Facultăţii de Medicină, al specializării Psihiatrie.

„Obiectul activităţii celor doi specialişti este acelaşi: omul, însă, văzut din ipostaze diferite. Psihologia se ocupă cu studiul omului în toate ipostazele sale, atât de omul normal cât si de omul bolnav sau de omul aflat în dificultate. Pe de altă parte, psihiatria are în vedere doar omul cu probleme psihice. Confuziile între cele două discipline apar tocmai din cauza acestei suprapuneri a interesului faţă de omul aflat în dificultate”, arată specialiştii UVT.

Potrivit aceleiaşi surse, fiind de formaţie medicală, psihiatrul are tendinţa de a-i oferi pacientului o soluţie, de cele mai multe ori, sub forma unui tratament medicamentos. Psihologul sau psihoterapeutul îi oferă clientului suport, îl ascultă, îl întelege, îl ajută să identifice soluţiile şi să işi rezolve problemele.

„O altă diferenţă este aceea că psihiatrului îi revin toate responsabilităţile pe care orice medic le are în cadrul intraspitalicesc (de exemplu stabilirea unui diagnostic), în schimb psihologul, chiar dacă lucrează în spital, nu are aceste atribuţii (la cererea psihiatrului poate contribui la stabilirea diagnosticului prin instrumente specifice muncii sale)”, se mai arată pe site-ul Departamentului de Psihologie al Universităţii de Vest.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne