DEZBATERE Vezi cum cheltuie primăria zecile de milioane de euro adunate de la timișoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Timișoara orgnizează mâine de la ora 11.00 o dezbatere publică pe marginea proiectului de buget, finalizat de specialiștii executivului. Sumele pe care se bazează primăria că le poate cheltui se ridică la 810.000.000 de lei. Mai mult de un sfert din acești bani merg în salariile angajaților. 

Familia şefei de la Resurse Umane din Primăria Timişoara: o avere din bani publici

Bugetar de criză cu venituri de nabab: 100.000 de lei din salariu plus încă atât din drepturi speciale: „Sentinţa e sentinţă"

Potrivit proiectului de buget din acest an, Primăria Timișoara alocă aproximativ 174 de miliioane de lei pentru investiții, în timp ce pentru salarii sunt prevăzute 267 de milioane de lei. Una din din cele mai importente investiții prevăzute de municipalitate în acest an este modernizarea malurilor Begăi, lucrare pentru care s-au prevăzut peste șapte milioane de lei. De asemenea, 6,5 milioane de lei sunt prevăzute pentru  „Reabilitare spaţiilor publice din centrul istoric al oraşului Timişoara” și încă șapte milioane de lei pentru lucrările de drumuri de pe Calea Torontalului. Pentru lucrările de modernizare a Parcului Rozelor sunt prevăzute trei milioane de lei, iar pentru Parcul copiilor 1,5 milioane de lei. Aceeași sumă este alocată și pentru lucrările de la Piața Iosefin, un adevărat focar de infecție. 

Bani mulți pentru iluminat

Peste trei milioane de lei din bugetul local sunt alocate pentru consolidarea Pasajului din Calea Șagului. De asemenea trei milioane merg într-un proiect „exotic”: „Sistem de informare şi comunicare facil pentru cetăţeni – panouri informative”. O sumă importantă de bani în acest an este direcționată către iluminatul public, capitol la care sunt prevăzute, peste opt milioane de lei, echivalentul a două milioane de euro. Jumătate din bani vor merge pentru iluminatul din zona de Sud a orașului și jumătate pentru Nord. 

Văcărescu și Cloșca intră în lucru

Specialiștii din Primăria Timișoara au prevăzut în acest an pentru lucrările de la drumuri 25 de milioane de lei, dintre care 11 sunt pentru lucrările începute și 14 pentru lucrări noi. Modernizarea străzii Cloșca și extinderea pe patru benzi între Ovidiu Balea și Bulevardul Cetății, dar și modernizarea străzii Văcărescu între Regele Carol și 16 Decembrie sunt cele mai mari lucrări de drumuri care vor începe în acest an. Pentru ambele lucrări sunt alocate 12 milioane de lei, din care nouă milioane sunt fonduri europene. 

Lucrări de 80 de milioane de lei de la UE

Din totalul de 174 de milioane de lei prevăzute pentru investiții, aproape jumătate sunt de la Uniunea Europeană. Din cele 80 de milioane de lei de la UE, 44 de milioane de lei merg într-un proiect de retehnologizare a Coltermului pentru reducerea noxelor. Contribuția primăriei în acest proiect este de 17 milioane de lei, bani obținuți din credite. De asemenea, alți bani europeni merg în modernizarea Clinicii de Maxilo Faciale și la Spitalul Victor Babeș. 

Studii și proiecte

Sumele alocate în acest an pentru studii și proiecte nu sunt deloc de neglijat. Spre exemplu, studiul de fezebilitate și proiectul tehnic pentru construirea unei străzi subterane la sensul giratoriul de la Michelangelo costă 757.000 de lei. Expertizele la patru poduri din Timișoara mai costă 240.000 de lei în timp ce studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru amenajarea ecologică a bălții de pe strada Lămâiței, spre exemplu, mai costă 100.000 de lei. Primăria „pompează” de asemenea în Direcția de Dezvoltare 500.000 de lei pentru consultanță și întocmirea proiectelor europene. Suma alocată este consistentă, ținând cont că această direcție s-a bucurat de anumite privilegii, cum ar fi sporuri salariale sau suplimentarea numărului de angajați, tocmai pentru a întocmi proiecte europene.    

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor