Dezbatere scandaloasă pentru taxa de habitat. FALT cere mobilizare generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădire istorică, strada Mercy

Timişorenii sunt invitaţi să spună dacă sunt de acord sau nu cu noile taxe şi impozite propuse pentru 2011. Dezbaterea are loc joi 13 mai, de la ora 16.00, în sala de şedinţe a Consiliului Local şi se aşteaptă a fi o întâlnire cu scandal din cauza taxei de habitat.

Primăria Timişoara insistă pe introducerea taxei de habitat prin care să se reabiliteze clădirile istorice din oraş. Proiectul a fost discutat şi anul trecut, dar a fost respins de Consiliul Local. Şeful Direcţiei Economice, Adrian Bodo, se bazează pe faptul că a trecut perioada electorală şi aleşii locali vor vota gandindu-se mai mult la clădirile istorice şi mai puţin la dorinţa de a atrage voturi. „Eu chiar şi atunci am discutat în particular cu consilieri care spuneau că e nevoie de o astfel de taxă”, a spus Bodo.

Acesta susţine că este rezolvată şi problema direcţionării banilor. „Este foarte bine stabilit cum se vor distribui aceşti bani. Ei vor ajunge la clădirile ai căror proprietari au venituri mici”, a mai spus Bodo. Potrivit acestuia, modificări faţă de primul proiect nu sunt, iar previziunea este că se va aduna aproximativ un milion de euro pe an.

Mobilizare generală


Proiectul propus de primărie prevede ca banii adunaţi din taxa de habitat, dacă aceasta va fi aprobată, vor merge în reabilitarea faţadelor şi nu în consolidarea fundaţiilor. Astfel se poate ajunge în situaţia ca o clădire cu faţada nouă să ascundă pericole reale în interior.

Scandalul de la dezbaterea publică de anul trecut a oprit introducerea taxei. Federaţia Asociaţiilor de Locatari din Timişoara (FALT) se opune vehement şi de această dată, introducerii taxei. „Nu suntem de acord. Facem apel la oameni să vină la dezbaterea publică”, a spus preşedintele FALT, Petru Olariu. Tot atunci se vor discuta şi alte impozite locale. Cele mai importante majorări sunt prevăzute pentru clădirile firmelor.

Proprietar de clădire istorică: „Reabilitarea trebuie făcută de sus în jos”

Reprezentanţii Primăriei Timişoara au vrut să introducă o taxă de habitat, pe care să o plătească tot oraşul pentru refacerea clădirilor istorice „Mica Vienă”, dar proiectul a fost respins de Consiliul Local. Daniel Dinu, proprietarul unui apartament dintr-o casă istorică spune că reabilitarea trebuie să înceapă  de jos în sus pentru că există riscul de a reface casa frumos la exterior, iar în câţiva ani să apară crăpturile din cauza structurii de rezistenţă.



Cu un venit peste medie, Daniel Dinu şi soţia sa au comandat studii pentru refacerea structurii de rezistenţă a clădirii. Cei doi spun că peste 80 % din colocatari nu îşi permit să investească în refacerea clădirii.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile