Despre faimoasa republică de la Ploieşti, la fabrica de bere din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul timişorean Sabin Popescu şi renumitul scriitor Şerbn Foarţă au pus în scenă un inedit spectacol despre faimoasa republică de la Ploieşti, care a durat trei zile.

Teatrul Naţional din Timişoara pregăteşte o nouă premieră, o premieră cu cântec. Caragiale a râs şi a scris de mai multe ori despre faimoasa republică de la Ploieşti, care a durat trei zile şi despre care, până în ultima dintre ele, au ştiut doar conspiratorii. 

Regizorul Sabin Popescu a râs şi el, după care, inspirat de aceste scrieri, a creat scenariul spectacolului “Boborul”, ajutat de un mare artist al cuvântului, Şerban Foarţă, de această dată în calitate de autor al textelor cântecelor. 

Republica de la Ploieşti este denumirea unei mişcări antimonarhice din data de 8 august 1870 cunoscută în presa cotidiană sub numele de tulburările de la Ploieşti, evenimente pe care I.L. Caragiale le tratează cu ironia lui caracteristică în nuvela "Boborul" şi în comedia "D-ale carnavalului" numindu-le intrigi boiereşti.

O comedie „curat” caragialiană, amplasată într-unul dintre locurile pe care le-ar fi preferat şi „nenea Iancu”, dacă ar fi ajuns prin Timişoara – Fabrica de Bere.

Premiera spectacolului “Boborul” este programată sâmbătă, 27 iunie, de la ora 19, la Fabrica de Bere, fiind precedată de o avanpremieră joi, 25 iunie, de la aceeaşi oră, în aceeaşi locaţie. 

Distribuţia spectacolului îi reuneşte pe actorii Bogdan Spiridon, Valentin Ivanciuc, Nicolae Pârvulescu, Călin Ionescu, Doru Iosif, Constantin Tovarniţchi, Romeo Ioan, Florin Ruicu, Laura Avarvari, Ionuţ Iova, Raul Lăzărescu şi Ştefan Roman. Echipa de creaţie este alcătuită din Zsolt Fehervári (scenografia), Ilie Stepan (muzica ), Lucian Matei (video),  Alin Radu (mişcare scenică), Florian Putere (light design). Direcţia de scenă a spectacolului aparţine lui Sabin Popescu.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG