De ce a fost lăsat în libertate un pensionar pervers, fost medic în Germania, acuzat de DIICOT că racola băieţi orfani pentru relaţii sexuale

Un bătrân de 72 de ani din judeţul Timiş, fost medic în Germania, este judecat pentru act sexual cu minori, pornografie infantilă şi perversiuni sexuale, fiind acuzat că, în schimbul unor sume modice, a racolat copii orfani pe care i-a supus unor perversiuni sexuale. Din lipsă de probe, fostul medic a fost achitat de cele mai grave acuzaţii şi a primit o condamnare cu suspendare pentru pornografie infantilă.

Un caz de o gravitate extremă petrecut la Lugoj a ieşit la iveală după ce procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe un pensionar de 70 de ani din oraş, fost medic în Germania, pe care l-au acuzat că a întreţinut acte sexuale cu minori şi a comis perversiuni sexuale. Practic, barbatul a fost trimis în judecată pentru acuzaţiile de pervesiuni sexuale, pornografie infantilă şi acte sexuale cu minori, aceste din urmă acuzaţii fiind şi cele mai grave. Concret, procurorii DIICOT l-au acuzat pe bătrân că a racolat mai mulţi minori de la un centru de plasament din Lugoj, iar „în schimbul unor sume de bani modice şi alte bunuri îi determina pe minori să accepte consumarea actelor sexuale orale precum şi gesturi de natură sexuală pentru ca ulterior să-i convingă să accepte efectuarea unor filmuleţe cu tentă pornografică pe timpul desfăşurării acestor acte”.

Dosarul a fost judecat în primă instanţă la Judecătoria Lugoj, iar magistraţii de aici l-au condamnat pe bătrân la doi ani de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă. Pentru comiterea unor acte sexuale cu minori, bătrânul a fost achitat, iar de acuzaţiile pentru perversiuni sexuale a scăpat, articolul de lege care reglementează această infracţiune fiind abrogat odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod Penal. Practic, singura pedeapsă aplicată bătrânului pervers este de doi ani de închisoare cu suspendare, pentru cele mai grave acuzaţii, care i-ar fi putut aduce chiar închisoare cu executare fiind declarat nevinovat din lipsă de probe.

Judecătorul care a emis sentinţa a reţinut că poliţiştii coordonaţi de procurorul DIICOT nu au reuşit să adune suficiente probe care să probeze actele sexuale cu minori, singura probă în acest sens fiind declaraţia unui minor, care s-a contrazis în declaraţii. „Partea vătămată C I a fost singurul care a susţinut că la una din vizitele pe care i le-a făcut inculpatului s-a consumat un act sexual oral. Toate celelalte declaraţii ale celorlalţi martori sau celelalte părţi vătămate nu au fost decât preluări ale declaraţiilor lui C I care le-a relatat  în mod diferit acest incident cu inculpatul. În ceea ce-l priveşte pe C I, instanţa reţine că acesta nu a fost consecvent în declaraţii atunci când a relatat despre această faptă, descriind diferit acel moment, ceea ce conduce la concluzia că acesta nu este sincer”, se arată în sentinţa emisă de Judecătoria Lugoj.

Acelaşi magistrat arată că organele de urmărire penală au formulat acuzaţii grave în baza unor referiri generice. „În speţă, organele de urmărire penală, fără a face o analiză şi o trimitere la probele administrate, ci doar o referire generică la aceste probe, au reţinut existenţa unor acte sexuale între inculpat şi părţile vătămate. Obligaţia organului judiciar generată de cerinţele prezumţiei de nevinovăţie şi ale principiului aflării adevărului este de a nu se reţine decât elementele asupra cărora există certitudine şi de  a se continua procesul de cercetare pentru administrarea altor probe”, a mai arătat judecătorul.

Magistratul a preferat ca, în lipsa unor probe certe, să îl declare nevinovat pe acuzat. Principiul aplicat aici a fost acela că „orice îndoială este în favoarea inculpatului”. „La pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa existenţei faptei, a vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia (in dubio pro reo). Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii)”, a mai punctat magistratul. Sentinţa a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel Timişoara, unde următorul termen este programat în luna septembrie.