Daune de peste şase milioane de euro cerute în dosarul mafiei imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poprietarii blocului Italrom şi-au evaluat pierderile la peste şase milioane de euro

Procesul în care sunt judecaţi Ionelaş Cârpaci şi asociaţii săi devine din ce în ce mai interesant. Firma care a cumpărat terenurile de la Ionelaş s-a constituit parte civilă şi cere daune de peste 6,5 milioane de euro.

Nici nu a început bine cel mai mare proces al mafiei imobiliare din Banat, că au şi început mişcările pentru ca fiecare să iasă cât mai bine.
Dosarul în care este judecat naşul mafiei imobiliare ţigăneşti, Ionelaş Cârpaci, Francisc Kelemen, „creierul” falsurilor, dar şi ceilalţi inculpaţi are 20 de volume. Cele 10 persoane trimise în judecată sunt acuzate de diferite infracţiuni din care a rezultat luarea unor terenuri ale primăriei, cu acte false, şi vânzarea imobilelor către Italrom, o firmă privată care a construit blocuri pe terenurile respective.

Încă de la începutul anchetei, Italrom s-a constituit parte civilă, solicitând contravaloarea terenului. „Eu am fost cumpărător de bună credinţă”, spunea atunci administratorul firmei, Sorin Neagoe.

Dobânzi de un milion de euro


Între timp, dosarul a fost finalizat şi Ionelaş împreenă cu acoliţii săi a fost trimis în judecată pentru înşelăciune şi alte infracţiuni pentru care riscă până la 20 de ani de închisoare. Recent, reprezentanţii Italrom au depus la dosar acte prin care cer daune în valoare de aproximativ 6.600.000 de euro.
„Cer contravaloarea terenurilor şi trei milioane de euro contravaloarea apartamentelor care nu au putut fi terminate şi vândute. De asemenea, s-a calculat suma de un milion de euro, penalităţi şi dobânzi bancare, dar şi 50.000 de euro pentru declanşarea acţiunilor în instanţă. La sumele astea se mai adaugă câte 300.000 de euro ceruţi de fiecare din cei doi administratori”, a spus o sursă judiciară.

„Buna credinţă”


Avocatul lui Ionelaş spune că rămâne de văzut dacă vor fi aprobate aceste sume în condiţiile în care buna credinţă a celor de la Italrom este pusă sub semnul întrebării.

„Cei de la Italrom ştiau situaţia juridică a terenurilor pentru că înainte de a le cumpăra de la Ionelaş au făcut cerere de concesiune la Primăria Timişoara”, a spus Radu Zandomeni, avocatul lui Ionelaş Cârpaci. Avocatul a mai spus că dacă se demonstrează că cei de la Italrom ştiau de situaţia terenurilor, Ionelaş scapă de acuzaţiile de înşelăciune, care sunt cele mai grave.
Nici reprezentanţii Italrom şi nici avocatul acestora nu au putut fi contactaţi pentru a exprima un punct de vedere.

Notarul Safta Criste contestă amenda în instanţă


Notarul Safta Criste, soţia fostului procuror general al României, Mircea Criste, a fost cercetat în dosarul mafiei imobiliare în care au fost trimise în judecată 10 persoane. Safta Criste a scăpat cu o amendă administrativă de 1.000 de lei, pe care acum o contestă în instanţă. „Am invocat existenţa altui caz de scoatere de sub urmărire penală fără aplicarea sancţiunii pe motiv că nu este faptă”, a spus avocatul Saftei Criste, Gheorghiţă Mateuţ. Primul termen al procesului a avut loc joi, dar s-a amânat pentru data de 24 ianuarie.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată