Dan Negru, pe strada Johhny Weissmuller din Timișoara: „Tarzan a plecat. Noi am rămas cu maimuțele” VIDEO

0
Publicat:

Primăria Timişoara a atribuit marelui actor și sportiv Johnny Weissmüller, care l-a consacrat pe Tarzan, o stradă minusculă, de circa 250 de metri, care a fost asfaltată prima dată de abia în 2014. Acum, și indicatorul cu numele străzii e ruginit, a sesizat vedeta TV Dan Negru.

Dan Negru pe strada Johnny Weissmuller

Intrarea Johnny Weissmüller se află undeva ascunsă în zona Freidorf din Timişoara, acolo unde s-a născut actorul american, în 1904, chiar dacă un asemenea personaj, multiplu campion olimpic la înot, omul care i-a dat viaţă lui Tarzan, ar fi meritat o zonă centrală, măcar de dragul turismului. 

Revoltat de situație este și timișoreanul Dan Negru, care a vizitat strada ce poartă numele lui Weissmüller și a remarcat că până și indicatorul ruginit. 

Tabla asta ruginită de la marginea Timișoarei e tot ce mai amintește de Johnny Weissmüller. E un intrând la marginea orașului, nici măcar o stradă. Weissmüller este unul dintre marii sportivi ai planetei, născut aici la Timișoara, cel care avea să îl joace mai târziu cu succes mondial pe Tarzan  la Hollywood. Culmea este că săptămâna aceasta marile ziare de sport ale lumii au reamintit performanța lui. În urmă cu 101 ani ,Johnny Weissmüller era omul care dobora un record: înota 100 m sub un minut”, a spus Dan Negru.

Vedeta TV a reamintit că povestea de viață a lui Weissmüller este fantastică: născut la Timișoara, a plecat în Americ,a unde a fost diagnosticat cu poliomielită.

Tatăl său a crezut în puterea fiului și l-a dat la înot. Imediat a devenit unul din marii sportivi ai planetei. În timpul Jocurilor Olimpice din Londra, englezii au numit o stație de metrou din capitala Angliei cu numele Johnny Weissmüller, dar în orașul lui natal, în Timișoara, e numai o tablă ruginită doar cu numele unei străzi”, a mai spus Negru. 

Indicatorul ruginit de la Timișoara

Prezentatorul a remarcat că nimeni nu și-a amintit de Weissmüller în Capitala Europeană a Culturii în 2023. 

Zilele acestea, Timișoara este capitală culturală europeană. Nimeni nu a amintit de Weissmüller născut în Timișoara și de filmul în care a jucat și a impresionat întreg mapamondul. El are o stea pe Walk of Fame în Los Angeles cu numele Johnny Weissmüller, dar în Timișoara, orașul lui de naștere, are rugina asta, atât!  Tarzan a plecat. Noi am rămas cu maimuțele. Chitta se numea maimuța lui Tarzan. Cu cât o maimuță se suie mai sus în copac, cu atât se vede mai bine fundul”, a concluzionat Dan Negru. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend