Cum va arăta cel mai nou pod de la Timișoara, peste Bega. Imagini în premieră de la proiectant

0
Publicat:

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, e prezentat, în premieră, randări cu viitorul pod de la Solventul care vine în completarea pasajului aflat acum în construcție.

Așa va arăta podul de la Solventul FOTO Facebook/ Dominic Fritz

Unul dintre cele mai aşteptate proiecte de infrastructură din Timişoara este realizarea pasajul Solventul, alături de podul peste Bega, care va putea face posibilă circulaţia între cartierele Ronaţ şi Iosefin.

Proiectul „Solventul” prevede trecerea pe sub nouă linii de cale ferată, în subteran, a prelungirii Căii Bogdăneştilor, împreună cu liniile de tramvai, până la intersecţia cu strada Gării, iar apoi construcţia unui pod nou peste Bega. 

Lucrările de la pasaj au fost deja demarate, iar acum se face și proiectul pentru podul peste Bega, alături de studiul de fezabilitate.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a prezentat în premieră randări cu viitorul pod de la Solventul.

„Marfă proaspătă, direct de la atelierul de proiectare. Proiectantul ne-a trimis primele randări cu viitorul pod de la Solventul care vine în completarea pasajului în construcție. Încă se lucrează la documentație (studiu de fezabilitate). Facem loc pentru toată lumea: linie dublă de tramvai înierbată, patru benzi de circulație, pistă pentru bicicliști, trotuare și spații verzi”, a transmis Dominic Fritz, duminică, 11 septembrie.

Infrastructură modernă în zona Solventul FOTO Facebook/Dominic Fritz

Podul va completa partea vestică a Inelului 4 și va lega Mehala-Ronaț-Blașcovici de Dâmbovița - Calea Șagului.

„Podul și pasajul de la Solventul sunt un salt major pentru dezvoltarea zonei și creșterea atractivității sale. La pasajul Solventul se lucrează și așteptăm să semnăm contractul pentru cele 43 de milioane de lei obținute prin programul Anghel Saligny pentru a accelera această investiție”, a mai scris Dominic Fritz, pe Facebook.

Piste de biciclete pe pod și pe malul Begăi FOTO Facebook/Dominic Fritz

Proiectul stagnat mulţi ani, pentru că proprietarul terenului de la fostul combinat Solventul nu putea face o donaţie municipalităţii din cauza unor probleme cu Ministerul Finanţelor. O porţiune din terenul implicat în investiţie apărea în evidenţele ANAF ca având construcţii ipotecate, care în realitate nu exista.



Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă