Cum se manifestă boala gravă provocată de o banală înţepătură de căpuşă. „Uneori poate evolua spre cronic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înţepătura de căpuşă poate provoca temuta boala Lyme. Afecţiunea mai este numită şi Borelioză sau „Boala cu o mie de feţe”, pentru că afectează întregul organism.

Este perioada în care români petrec mult timp la iarbă verde, fie în parcuri, pădurile din jurul oraşului, fie la munte. Călătorii sunt rareori conştienţi de riscurile mari la care se expun. În ultimul timp s-a constat un număr tot mai mare de căpuşe care parazitează terenurile din aceste zone. 

„Căpuşele au fost prezent întotdeauna în viaţa noastră, dar acuma sunt la mare vogă pentru că ne-am occidentalizat. În Câmpia Panoniei, cât şi în câmpiile din Austria, se cunoaşte căpuşa şi se vaccinează copiii care îşi petrec mult timp în spaţiu deschis. Nu are rost să vorbim acum de vaccinologie, pentru că, din păcate, România este atât de tâmpă şi ignorantă în anumite categorii sociale, încât nu se vaccinează nici asupra bolilor extrem de grave, darmite împotriva căpuşelor, ca doar uneori pot provoca boli grave şi se complică cu afectarea creierului. Dar şi encefalita produsă de înţepătura de căpuşă are şi ea remediile ei”, a declarat medicul Mihai Gafencu, de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. 

Cei care sunt înţepaţi de o căpuşă trebuie să se adreseze imediat unui serviciu medical. Căpuşa îndepărtată, urmată de un mic tratament medical cu antibiotic, câteva zile, îi scapă de orice pericol.

„Recomand părinţilor ca atunci când se duc cu copiii să se joace în iarbă, să încalţe copilul. Şi dacă este cald, şoseta trebuie să fie pusă pe piciorul copilului. Examinarea celor mici trebuie să fie făcută şi duşul să fie obligatoriu seara”, a adăugat Gafencu. 

Înţepătura de căpuşă poate provoca însă şi boala Lyme. Boala mai este numită şi Borelioză sau „Boala cu o mie de feţe”, pentru că afectează întregul organism.

„Microbul Borelia poate transmite boala Lyme. Este o boală care de cele mai multe ori se autolimitează, dar uneori poate evolua spre o boală cronică, cu manifestări cardiace neplăcute. Boala se manifestă iniţial, la câteva zile de la înţepătura de căpăuşe, apare o pată roşie în zona de înţepătură. Apoi, poate să apară erupţii pe piele, febră, dureri de muşchi. După care simptomatologia dispare, dar poate reapare cu alte ocazii. Nu au nicio manifestare caracteristică şi de multe ori pun dificultăţi de diagnostic”, afirmă medicul Virgil Musta, de la Clinica de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara.

Medicul sugerează ca după fiecare ieşire la iarbă verde, este bine ca oamenii să îşi facă o autoexaminare, pentru a vedea dacă nu au vreo căpuşă pe tegument.
 

„O căpuşă care stă mai puţin de 24 de ore de la înţepătură, nu poate transmite boala Lyme. Dacă o scoatem, sigur nu vom face boala Lyme. Dacă constatăm că avem o căpuşă şi nu ştim să o scoatem, ne adresăm unui serviciu de chirurgie care trebuie să scoată căpuşa împreună cu capul acestuia, să nu rămână să transmită în continuare boala”, adugă Virgil Musta.

   

Mai multe pentru tine:
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Lista localităților cu cea mai slabă calitate a aerului. Tot mai multe orașe din România, sufocate de poluare
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Averile principalilor candidați la Primăria Capitalei. Care este cel mai bogat și cum a făcut banii
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale