Cum să faci un film cu buget redus. Cel mai mare fan al lui Bruce Lee din România vine cu o soluţie inedită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoreanca Ramona Lee Soo-Jun, o tânără scriitoare care publică romane „kung-fu“, cu scene de arte marţiale, visează la o carieră în cinematografie. Pregăteşte un film cu buget redus, care urmează să fie filmat în Germania.

Ramona Lee Soo-Jun, cel mai mare fan din România al lui Bruce Lee – motiv pentru care şi-a schimbat şi numele din buletin, este coproducătorul, scenarista şi are rolul principal în filmul “Kung Fu Bodyguard”, un film cu buget redus, care urmează să fie filmat în Germania.
 

“Filmul este realizat după romanul meu <Kung Fu Bodyguard>. E despre arte marţiale, acţiune şi crimă. Am scris romanul în urmă cu un an. Am tradus apoi în engleză, ocazie cu care am făcut şi scenariul. Romanul avea deja o structură de film, de scenariu, a mers repede. Am păstrat cadrele pentru buget mic, fără prea mulţi actori, din start m-am gândit cum ar putea arăta filmul”, a declarat Ramona Lee Soo-Jun.   
 

Deşi nu are nicio experienţă în acest domeniu, timişoreanca şi-a pus ambiţia să realizeze filmul. Ramona Lee Soo-Jun are deja actorii principali, care sunt din Germania, Anglia şi America. 

“În primă fază am dat scenariul unor oameni care lucrează în industria filmului, mi-au spus că e bun, că nu e nimic de adăugat sau de tăiat, că totul ţine de regizor şi de echipă. Acum un an am întâlnit cu actor de circ, Nicolas Wang Yang, care locuieşte în Londra, este practicant de kickbox, căruia i-am propus rolul principal, pentru că semăna leit cu personajul din poveste. Totul a început ca o glumă. Apoi au apărut ceilalţi. Xavier Luo e din Miami, Florida, e cascador şi actor, a avut apariţii şi în filme de lung metraj, iar Jordan Likiyo e dansator profesionist din Belgia, dar trăieşte în Germania. Urmează acum cariera de actor”, a mai spus Ramona. 
 

Regizorul şi producătorul filmului este Kai Jansen, campion de wu-shu în Germania, dar şi actor şi cascador.

Echipa are nevoie pentru realizarea filmului de un buget de 10.000 de euro, pentru care a început şi o strangere de fonduri pe Internet, prin crowdfunding -  o tehnică de finanţare a proiectelor folosind resurse online.

“Am avut oameni pozitivi în jurul meu aşa că am prins curaj că se poate face. Putem strânge fonduri pe Indiegogo. Bugetul înseamnă transportul, venim din diverse locuri, o să coste echipamentul. Vom filma la Nettetal, în Germania, locaţie găsită de Kai Jensen. Am pornit campania, se găseşte pe Indiegogo sub numele <Kung Fu Bodyguard -The Movie>, cu toate detaliile, cum poate publicul să ne sprijine, ce avem noi de oferit, suntem deschişi spre colaborări şi propuneri”, a mai afirmat romanciera.  
 

Ramona Lee Soo-Jun are doar 20 de ani şi deja 11 romane publicate dintre care două sunt traduse în limba engleză. Tânăra şi-a făcut anul trecut debutul într-un film artistic realizat în Anglia, unde a avut un rol de figurant.



"Cum nu am făcut curs de romancier, nici de scenarist, aşa nu am nici cursuri de actorie. Eu am creat personajul principal feminin, pe Sophy, aşa că eu o înţeleg cel mai bine”, a mai adăugat Ramona. 

Povestea Ramonei Lee Soo-Jun începe în Germania. „M-am născut în Germania, din părinţi din Timişoara, care au plecat acolo să lucreze, după Revoluţia din 1989. Am trăit într-un orăşel, lângă Stuttgart”, a povesti Lee Soo-Jun, pentru Adevărul.

Citeşte şi:
 

Timişoreanca Lee Soo-Jun, scriitoarea de romane kung-fu, rol într-un film de acţiune britanic

Lee Soo-Jun, scriitoarea de romane kung-fu. Şi-a schimbat oficial numele de dragului lui Bruce Lee. „Primul roman l-am scris la 14 ani, în 28 de ore

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!