Cum s-a rezolvat la proces un „frecuş“ în trafic între doi şoferi care nu şi-au admis vinovăţia. Poliţia i-a amendat pe amândoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoria Timişoara a emis o primă sentinţă într-un dosar în care o şoferiţă a contestat o amendă primită de la Poliţie pentru că nu a păstrat distanţa faţă de maşina care circula din sens opus, lovindu-i oglinda. Şoferiţa a obţinut anularea amenzii.

O şoferiţă din Timişoara amendată cu suma de 870 de lei pentru că, în timp ce circula pe o stradă din oraş, nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de un autoturism Honda, care circula din sens opus, acroşându-i oglinda a contestat amenda în instanţă arătând că  nu se face vinovată de săvârşirea contravenţiei.

Şoferiţa a arătat că în momentul în care a văzut maşina Honda venind din sens opus cu viteză şi cu zgomot puternic a oprit maşina pe partea dreaptă, iar când a ajuns în dreptul său şoferul Hondei a făcut o manevră bruscă, lovindu-i oglinda. Şoferiţa a mai arătat că „a fost sancţionată pe nedrept deoarece autoturismul pe care-l conducea era staţionat cât mai aproape de bordura din dreapta, existând spaţiu suficient pentru a se deplasa autoturismul care circula din sens opus”.

Poliţia i-a amândat pe amândoi şoferi

La Poliţie, atât şoferul Hondei, cât şi şoferiţa au dat vina unul pe altul pentru producerea accidentului. Astfel, Poliţia i-a amendat pe ambii şoferi. În procesul prin care şoferiţa a contestat amenda, IPJ a depus întâmpinare în care a cerut menţinerea procesului-verbal pe motiv că „afirmaţiile petentei din cuprinsul plângerii, în sensul că a fost sancţionata in mod abuziv, pentru o faptă pe care nu a comis-o, nu au niciun suport probator”.

Judecătoria Timişoara i-a dat, însă, dreptate şoferiţei arătând că poliţistul nu a aplicat amenda în baza propriilor constatări de la faţa locului, ci pe baza declaraţiilor date de şofer şi de şoferiţă.  „Declaratiile date la Poliţie de conducătorii vehiculelor implicate în accident sunt contradictorii, fiecare dintre acestia susţinând că a respectat regula de mai sus, care a fost însă încălcată de catre celălalt şofer, la fel fiind şi solutia agentului constatator de sancţionare a ambilor şoferi pentru o faptă care nu putea fi săvârşită concomitent de către ei. Raportat la cele arătate anterior, instanţa reţine că nu există nicio probă a faptului că într-adevar petenta se face vinovată de săvârşirea contravenţiei reţinute în sarcina sa, motiv pentru care, în baza dispoz. art. 34 al. 1 din O.G. 2/2001 care consacră principiul legalităţii răspunderii contravenţionale şi a principiului că orice dubiu îi profită contravenientei ( in dubio pro reo ), va admite plângerea contravenţională formulată de petenta, va anula procesul-verbal de contravenţie atacat şi va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată”, se arată în sentinţa Judecătoriei Timişoara, care nu este definitivă, fiind atacată cu apel la Tribunalul Timiş.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux