Cum au „explodat” cazurile de corupție în 2011. An început cu descinderile din vămi și terminat cu șpăgile de la Finanțe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Ionescu şi Ionel Olari (dreapta) au pătat imaginea Fiscului

Dacă anul trecut procurorii DNA Timișoara au avut un an plin, anul acesta nu a fost la fel de roditor. Ajutați însă și de colegii de la structura centrală, care au bifat anchetele din vămi, procurorii DNA au reușit să iasă cu câteva cazuri de corupție „grele”. 

Anul 2011 a început în forță. DNA, structura centrală, a descins în Banat, unde au fost reținuți peste 150 de vameși și polițiști, în cel mai mare dosar de corupție din vămi. Rând pe rând șpăgarii au fost eliberați, iar mai apoi trimiși în judecată. Dosarele s-au împotmolit însă în proceduri, acum fiind în stadiul în care Curtea Supremă trebuie să decidă instanța competentă să le judece. 


În luna ianuarie, a fost reținut de procurorii DNA, comisarul Gărzii Financiare, Ioan Mureșan, acuzat de un șantaj de 7.000 de lei. Tribunalul Timiş l-a eliberat însă pe Mureşan, care la începutul lunii martie a şi fost trimis în judecată.  


Un alt caz care a zguduit Garda Financiară a fost al comisarului Marius Bulugean, reținut de procurori pentru trafic de influență, acesta fiind acuzat că l-a favorizat pe patronul unei firme din Deva, în schimbul unor foloase necuvenite. Bulugean și patronul de firmă au fost prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă, dar cei doi au fost eliberați de judecători, fiind cercetați în stare de libertate. 


A urmat apoi cazul șpăgilor de la vârful Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale. Vizaţi de procurorii anticorupţie au fost Nely Silvia Ciobanovschi, director în CNADNR, fostul director al DRDP Timişoara, Ioan Maliţa (foto jos) şi reprezentanţii unei firme de construcţii. Ciobanovschi este cercetată pentru luare de mită, iar Malița pentru trafic de influență. Cercetările se fac cu cei doi în stare de libertate. 


Vacanța de vară le-a adus procurorilor DNA o anchetă răsunătoare, dosarul „bani pentru PD-L”. În dosar au fost arestați șefa ITM Timiș, Cornelia Corescu, și secretarul executive al PD-L Timiș, Vasile Medeșan. Cei doi au fost acuzați de trafic de influență după ce l-au presat pe un om de afaceri să doneze 10.000 de lei la partid în schimbul unor controale blânde. Ancheta și procesul au decurs extreme de rapid pentru o instanță din România, iar înainte de Crăciun, Corescu și Medeșan au fost condamnați într-o primă fază la închisoare cu executare. Vezi aici detalii!



În ziua în care fosta șefă a ITM Timiș a primit condamnarea, când toți se pregăteau de Crăciun, procurorii DNA au descins acasă la directoarea adjunctă a Direcției de Finanțe, Gabriela Ionescu. Aceasta a fost arestată, alături de concubinul ei, fiind acuzată că a primit mită de 88.000 de lei pentru a asigura protective fiscală unei firme.  


Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG