Cum a fost copleșit de impresii Ciprian Porumbescu, după numai câteva zile în Banat. Ce l-a impresionat cel mai mult

În 1882, compozitorul Ciprian Porumbescu a vizitat Banatul. În doar câteva zile și-a putut face o imagine asupra regiunii. „Mi-ar trebui coale întregi ca să-ți scriu tot ce am văzut și auzit în Banatul cela”, îi scria surorii sale.

Se spune că bănățenii au o vânătaie pe piept, datorită faptului că se bate cu pumnul în piept și se lăudă. Blogerul bănățean Mircea Rusnac, autorul siteului Istoriabanatului.wordpress.com, a adunat o serie de articole în care mari personalități au vorbit despre Banatul de altădată, cel aflat în acea vreme sub administrația imperiului austro-ungar.

În 1882, compozitorul Ciprian Porumbescu a vizitat Banatul. Cu această ocazie, el i-a scris surorii sale: „În Banatul acela ordinea și curățenia domnește într-însul. Casele sunt mari și bine curățite, șurele și grajdurile sunt în cea mai bună rânduială. Ulițele sunt largi, bine îngrijite, sădite cu arbori pe amândouă părțile. Podoaba cea mai de frunte a satului o reprezintă școala și biserica, locașurile vrednice de înalta lor menire. Și cum e satul, așa sunt și oamenii”.

El mai adăuga: „Timișoara e foarte drăguță, având case cu două-trei etaje și face într-adevăr impresia unui oraș modern. Aradul mai puțin. Regiunea pe care am traversat-o, deci de la Lugoj până la Arad, este binecuvântată cu toate darurile bogate, țăranii sunt foarte avuți. Satele – nota bene, cele românești -, sunt ca aici cele săsești, case de zid, biserici splendide, școli și drumuri”.

„Eu, și cu mine mai toți ardelenii, am crezut că la noi e focularul"

În condițiile bunăstării materiale, țăranul bănățean era de timpuriu orientat și către educația școlară și în consecință către o cultură care îi surprindea pe observatorii veniți din afară.

În 1896, un conducător al Astrei ardelene, Onoriu Tulea, aflat la Lugoj, declara: „Trebuie să mărturisesc o greșeală, căci greșeala mărturisită se iartă. Eu, și cu mine mai toți ardelenii, am crezut că la noi e focularul. Am crezut că venind aici (n.r. în Banat), noi venim ca să aducem cultură. Dar am greșit. Aici am găsit mai mult decât avem noi. În loc să dăm, noi, aici, avem să luăm, căci ne-ați întrecut”.

Iar în 1904 un alt ardelean, dr. Liviu Lemenyi, afirma de asemenea că: „Prin părțile Banatului s-a născut prima mișcare pentru cultivarea poporului român (…), prin părțile acestea s-a înființat primul institut pedagogic, din care au purces apostolii învățători, (…) puțini țărani afli în acest ținut – fie dintre cei mai bătrâni -, cari nu știu carte”.

„Mi-ar trebui coale întregi ca să-ți scriu tot ce am văzut și auzit în Banatul cela"

Revenind la bucovineanul Ciprian Porumbescu, acesta îi mai scria surorii sale: „Numai în câteva zile m-au copleșit atâtea impresii, încât mi-ar trebui coale întregi ca să-ți scriu tot ce am văzut și auzit în Banatul cela. Corurile premiate sunt atât de minunate, încât societatea noastră de cântare din Brașov îi, față de ele, nimica întreagă. Și astea sunt societățile țărănești, instruite și dirijate. Te uitai cu emoție la marțialele chipuri, care cu notele în mână urcau și se așezau în semicerc, pe când dirigentul care stătea în mijlocul lor dădea cu mâna măsura pe care noi o știm că poate să o poarte doar plugul și toporul. (…) Lucru ca acesta nu mi-a fost dat să văd și poate nici nu-mi va fi dat să-l mai văd așa curând”.

Dar ce îi uimea într-o asemenea măsură pe vizitatorii Banatului? În această regiune învățământul se generalizase încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, după ce bazele îi fuseseră puse prin inițiativa luminată a împărătesei Maria Tereza, explică Mircea Rusnac.

„Țărani mai culți și mai isteți decât mulți cărturari din alte părți"

În anul 1802, în Banat existau 328 de școli românești, care au format o pătură țărănească instruită și dornică de cunoaștere.

În 1903, „Poporul roman” din Budapesta scria: „Sunt și la noi sate, mai ales în Bănat, unde (…) poporenii, din câștigul ce-l au, abonează foi, cumpără cărți folositoare și, deșteptați la minte din acestea, și-au înființat cor, care cântă melodios (…), dă concerte și nu arareori arangiază și reprezentațiuni teatrale, care sunt de o însemnătate nespus de mare, pentru cultură și înaintare”. Iar Foaia Orăviții constata retrospectiv în 1914: „Ni-a plăcut totdeauna să ne mândrim cu poporul nostru din aceste părți, căci a făcut progrese mari, pe toate terenele și e conștiu de datorințele sale. Cartea a străbătut până în coliba cea din urmă, tânări și bătrâni se întrec a ceti foi și cărți lor potrivite, aproape în fiecare comună e cor, în unele fanfară, se aranjiază concerte și producțiuni teatrale, ceea ce nu s-a pomenit la alte popoare”.

Iar concluzia o trăgea ziarul Drapelul în 1913: „Am văzut la voi (n.r. în Banat) țărani mai culți și mai isteți decât mulți cărturari din alte părți. Dacă i-ai dezbrăca de haina țărănească, nime n-ar crede că sunt țărani”.