Criză de plastic pentru acte de identitate. Oamenii stau şi o lună pentru eliberarea unui buletin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carte de identitate românească

În mod normal, buletinul de identitate se eliberează în patru-cinci zile lucrătoare. Acum însă oamenii au de aşteptat şi 30 de zile.

Stocurile de materiale pentru tipărit sunt aproape goale, iar Direcţiile de Evidenţă a Persoanelor eliberează doar două-trei buletine pe zi. Criza este la nivel de ţară şi a fost cauzată de întârzierea procedurilor de achiziţie de la nivel naţional.  

Contractul pentru furnizarea de material „brut” pentru cărţi de identitate a fost semnat în decembrie 2020, cu livrare abia din luna februarie. Livrarea nu s-a făcut însă nici până acum. 

Şi la Direcţia de Evidenţă a Persoanelor din Timişoara este aceeaşi problemă. Dacă în mod normal o carte de identitate se eliberează în patru-cinci zile, acum se aşteaptă aproximativ 30 de zile. 

Nu se schimbă lucrurile nici pentru cei care plătesc taxa de urgenţă. 

„Serviciul nostru acoperă peste 400.000 de locuitori, municipiul Timişoara şi 20 de comune. Suntem în situaţia în care nu putem tipări mai mult de două buletine pe zi. Nu este plastic, s-au verificat stocurile şi s-a constatat că acestea sunt limitate. Încă din luna ianuarie, cererile sunt soluţionate în 30 de zile de la data depunerii. Noi le eliberam chiar şi în cinci zile lucrătoare, eram printre puţinii din ţară care făceam asta”, a spus Bogdan Sperneac, şeful Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara, pentru Stiridetimisoara.ro.  

„Păstrăm evidenţa cu cei de la Biroul Judeţean pentru Administrarea Bazelor de Date şi Evidenţa Persoanelor. Am tipărit tot ce a fost depus până în 12 februarie. Mai sunt probleme cu cererile care necesitau verificări”, a adăugat Bogdan Sperneac, pentru sursa citată.  

Media zilnică de cereri depuse la Timişoara este de 200, cu tot cu solicitările de cărţi de identitate provizorie şi reşedinţe. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?