Cristi Minculescu: "Pentru copii sunt în stare de orice. Timişorenii m-au ajutat să învăţ ce este viaţa!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul formaţiei IRIS este profund impresionat de campania "Din inimă pentru  copii" iniţiată de Click, astfel că, după concertul umanitar susţinut la Timişoara, Cristi Minculescu a înbrăţişat, la propriu, iniţiativa.

„Nu cred că există vreun om care să nu fie impresionat de cazurile umanitare, mai ales când vine vorba de copii. Până la urmă ei sunt viitorul nostru, viaţa şi ochii. Mă gândesc că eu am fost ajutat atunci când am avut mai mare nevoie, iar acum e rândul să întorc gestul. Iar timişorenii m-au ajutat să învăţ ce este viaţa", a spus Cristi Minculescu.

Astfel, vedeta a decis să vorbească în toate concertele sale pentru a mobiliza fanii în ajutorarea micuţilor aflaţi în dificultate.

Click aici pentru a afla mai multe detalii despre campania ziarului Click - "Din inimă pentru copii".

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model