Criminali fără nume care ucid pe şosele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de ucigaşi comit accidente mortale şi nu sunt găsiţi vreodată de poliţişti pentru a fi pedepsiţi. Un tânăr de 23 de ani, din localitatea timişeană Jebel, a fost călcat de mai multe maşini şi abandonat în drum, săptămâna trecută.

Daniel Velciov, de 23 de ani, a fost călcat de mai multe maşini pe şoseaua principală din Jebel, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce se întorcea de la discotecă. El a fost abandonat de ucigaşi în mijlocul drumului. Craniul şi picioarele tânărului a fost strivite, iar poliţiştii au dat peste imagini de coşmar. Creierii lui Daniel Velciov au fost împrăştiaţi pe o distanţă de 15 metri, iar un ochi al victimei a fost găsit la 45 de metri de cadavru.

În plus, rudele băiatului spun că tânărul a fost jefuit. „Nu mai avea bani în portofel, iar unul dintre carduri a fost găsit la câţiva metri de cadavru, cu toate că portofelul lui era în buzunar”, a spus Florin Velciov, fratele victimei. Poliţiştii nu au suspecţi. „Cazul este cu autor necunoscut. Noi credem că tânărul era în mijlocul drumului şi au trecut maşinile peste el”, a spus Andrei Emil, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Accident în beznă

Familia spune că tânărul circula la marginea drumului, pentru că în Jebel iluminatul stradal e întrerupt la miezul nopţii. „E o beznă totală în sat. Se face economie cu vieţile oamenilor. El probabil a fost lovit de o maşină, apoi de alta şi l-au lăsat în drum”, crede fratele victimei. În Timiş au existat trei accidente rămase cu autor necunoscut în ultimii cinci ani, conform datelor Poliţiei Rutiere Timiş.

În fiecare an în Arad se produc accidente rutiere, în care vinovaţii fug de la locul faptei. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere din Arad spun că, la ora actuală, au şapte dosare în lucru. „Este vorba de accidente în care trei persoane au decedat şi două au fost rănite grav. Anul acesta am avut şase dosare, cu o persoană decedată. În general, 95 la sută din persoanele care fug de la locul accidentului sunt identificate”, a declarat Adrian Lile, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Arad.

Unul dintre cazurile rămase nerezolvate din judeţul Arad este cel de la Bârzava, petrecut în anul 2008, când o femeie a fost lovită de un autovehicul şi a murit. „Nu au fost martori şi nici nu se ştie ce tip de autovehicul a fost. De obicei, dacă trec 48 de ore de la accident, greu se mai rezolvă cazul”, a povestit Adrian Lile, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Arad.

În judeţele Hunedoara, Reşiţa şi Oradea au avut loc 30 de accidente cu autori necunoscuţi în ultimii doi ani, însă toate au fost fără pierderi de vieţi omeneşti.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două