Criminali celebri, condamnaţi în dosarul unei trupe de spărgători de locuinţe. Printre inculpaţi se află şi un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Ion Emanuel, unul dintre membrii grupării de spărgători de locuinţe, în momentul reţinerii FOTO opiniatimisoarei.ro

Tribunalul Timiş a emis prima sentinţă în dosarul în care a fost trimisă în judecată una din cele mai temute grupări de spărgători de locuinţe din Timişoara. În dosar au fost judecaţi doi bărbaţi condamnaţi pentru omor în celebrul dosar „crima de Odobescu”, dar şi un poliţist acuzat că le-a furnizat informaţii hoţilor.

Procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara au descins în urmă cu patru ani la mai multe adrese pentru anihilarea unei reţele de spărgători de locuinţe, în dosar fiind „săltaţi” şapte indivizi. În toamna anului trecut, procurorii DIICOT au trimis dosarul în judecată. Prima fază a procesului, în care au fost judecaţi şi doi condamnaţi din dosarul celebrei crime de pe strada Odobescu din Timişoara s-a judecat la Tribunalul Timiş, care a emis şi prima sentinţă în acest dosar. Astfel, Adrian Bondar Ştefan a fost condamnat la 5 ani şi şase luni de închisoare. Drăgan Gabriel şi Oanţă Ion au primit 1 an şi şase luni de închisoare, iar Liviu Laurenţiu Barth a fost condamnat la 3 ani cu suspendare sub supraveghere.

Dan Ciucă şi Ştefan Ion Emanuel, condamnaţi pentru omor şi în dosarul crimei de pe Odobescu au fost şi ei condamnaţi. Ştefan Ion Emanuel a primit patru ani şi două luni, iar Dan Ciucă a primit doi ani de închisoare, la care se adaugă 1854 de zile rămase rest din conamnarea pentru omor
. Sentinţa nu este definitivă fiind atacată cu apel la Curtea de Apel Timişoara. Poliţistul Mxim Marcel Lucian, acuzat că i-a ajutat pe hoţi cu informaţii pentru comiterea unui furt a primit 1 an şi 4 luni cu suspendare sub supraveghere pentru o perioadă de 2 ani.

Procurorii DIICOT, care i-au acuzat pe membrii reţelei şi de constituirea unui grup infracţional organizat au arătat că reţeua planifica în detali spargerile. Unul dintre furturi a avut loc în 2011, iar prejudiciul a fost de 35.000 de euro. „Fapta inculpaţilor ..., care în prima parte a lunii martie 2011, au colaborat şi conlucrat pentru sustragerea sumelor de bani deţinute de către partea civilă ..., desfăşurând în acest sens, în mod coordonat,  activităţi de strângerea de date despre bunurile deţinute de către susnumită, de verificare a programului acesteia, a locaţiei şi topografiei locului în care urma să se acţioneze, urmată de săvârşirea sustragerii, la data de 12.03.2011, cu un prejudiciu de 35000 de euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat”, se arată într-unul din documentele de la dosar.

În 2012, după ce au aflat că o familie are în casă o sumă mare de bani, hoţii au făcut planul de spargere şi au dat atacul. La data de 24.04.2012, doi dintre iculpaţi s-au deplasat cu o maşină şi au  supravegheat locuinţa victimelor. Între orele 09.00 şi 11.00, când nimeni nu era acasă hoţii au intrat în casă şi prin forţarea butucului au intrat în apartament. supraveghere locuinţa părţilor civile..ultima fiind fiica celor doi. În timp ce unul dintre inculpaţi a asigurat paza la stradă,  celălalt a căutat şi răvăşit bunurile din locuinţă, găsind mai multe bunuri: bijuterii, sume de bani şi un dulap metalic seif, care conţinea bijuterii, sume de bani, documente şi două chei de maşină.  „După încărcarea bunurilor, inculpatul ... a părăsit apartamentul şi s-a dus în stradă să pregătească maşina pentru plecare în  timp ce inculpatul. ... a intrat în locuinţă şi împreună cu ..., au transportat sacoşa la autoturism. La plecare, inculpaţii au luat partea exterioară a butucului uşii, pentru a nu lăsa urme care să releve organelor de anchetă date cu privire la instrumentul de spargere utilizat”, se mai arată în documentele de la dosar. În aceeaşi zi, victimele au reclamat furtul sumei de 45.000 de euro.

Pe parcursul procesului, una dintre părţile civile a recuperat un prejudiciu de 51.000 de lei, dar nu a mai găsit bjituerii în valoare de 150.000 de lei, hoţii fiind obligaţi să achite acest prejudiciu. Una dintre părţile civile, care a reclamat în dosar un prejudiciu de 35.000 de euro a declarat, atât la notar, cât şi în faţa instanţei că nu mai are nicio pretenţie. 

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online