„Creierul” mafiei imobiliare vrea să stârnească mila judecătorilor: apare în doliu, şi pozează în om imatur şi naiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Francisc Kelemen a cerut eliberarea din arest pentru a-şi înmormânta tatăl. Kelemen senior a decedat în urma unui atac cerebral şi va fi înmormântat astăzi. „Feri” nu a obţinut eliberarea, deşi a spus că îi pare rău pentru ce a făcut.

La începutul acestei săptămâni a fost un nou termen în procesul mafiei imobiliare. Pentru prima dată, Francisc Kelemen, „creierul” afacerilor cu acte false, a apărut în faţa judecătorilor neîngrijit. Motivul a fost aflat în timpul procesului: tatăl lui Kelemen a decedat la sfârşitul săptămânii trecute.
În strategia sa de apărare, Kelemen şi avocatul său au invocat afacerile, dar şi decesul tatălui. Apărătorul lui Kelemen a depus acte care prezintă situaţia firmelor acestuia din domeniul energiei, dar şi caracterizări făcute de partenerii de afaceri străini. De asemenea, când a avut cuvântul, Francisc Kelemen a ţinut un discurs, în care şi-a recunoscut faptele şi a mărturisit că le regretă.

„Am fost imatur şi naiv”

„Am două firme în domeniul energiei. Din 2000 şi până acum mi-am asigurat traiul numai din muncă cinstită şi nu de pe urma activităţilor infracţionale”, a spus Kelemen în faţa judecătorului Florin Popescu. Francisc Kelemen şi-a recunoscut şi falsurile din dosarul mafiei imobiliare, dar le-a găsit şi o justificare. „Greşeala pe care am făcut-o în 2006 o pun pe seama imaturităţii şi naivităţii mele. Regret sincer tot ce s-a întâmplat”, a spus în cererea sa de eliberare omul care a gândit toate falsurile şi le-a făcut cu mâna lui. Procurorul de caz.

Angelina Tufariu l-a susţinut pe Kelemen, spunând că ar merita eliberat pentru că a avut o atitudine sinceră şi a colaborat cu organele de anchetă. Judecătorul Florin Popescu nu s-a lăsat impresioant şi a dispus menţinerea în arest pentru următoarele 60 de zile a lui Kelemen, Ionelaş şi Barabas Pal.

Filiera româno-ungară

Falsurile mafiei imobiliare din Timişoara, puse la punct de Francisc Kelemen şi Ionelaş Cârpaci, au început în 2006. Kelemen vroia să cumpere de la baştan un imobil de pe strada Braşov, care valora aproximativ 600.000 de euro. Kelemen a încercat să ia credit bancar prin firmă, dar nu i s-a aprobat. S-a dus acasă la Ionelaş să-i spună despre ce este vorba, ocazie cu care baştanul i-ar fi spus despre terenurile de pe strada Ştefan cel Mare, unde cumpărase deja un teren, legal.

Kelemen susţine că Ionelaş i-a spus că vrea să ridice pe Calea Buziaşului un bloc, dar planurile îi sunt date peste cap de Italrom, care are acolo un teren şi nu vrea să vândă. În condiţiile date, Ionelaş i-ar fi propus lui Kelemen să caute pe cineva din Ungaria, care să se ocupe de falsuri, să obţină terenul şi astfel să convingă şi pe cei de la Italrom să vândă. Kelemen l-a găsit pe maghiarul Balogh Szolt, care a făcut falsurile contra unei sume de 20.000 de euro. O parte dintre documente au fost falsificate chiar de Kelemen.

Greşeala din 2006 o pun pe seama imaturităţii şi naivităţii mele.
Francisc Kelemen, inculpat

Războiul Ionelaş-Neagoe

Dosarul mafiei imobiliare cunoaşte un nou stadiu prin războiul declaraţiilor dintre Ionelaş şi patronul Italrom, Dumitru Sorin Neagoe. Baştanul susţine că Neagoe ştia bine ce cumpără, tranzacţia cu acte false realizându-se după ce au mai derulat afacei comune. În faţa judecătorului, Ionelaş chiar a spus că pentru falsuri s-au plătit 35.000 de euro şi nu 200.000 aşa cum se spune. La rândul său, Neagoe susţine că nu a auzit de Ionelaş decât după depistarea falsurilor. Acesta mai spune că este cumpărător de bună-credinţă pentru că nu ar fi riscat să plătească la preţul pieţei nişte falsuri.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”