„Creierul” mafiei imobiliare şi-a recunoscut vina. Ionelaş Cârpaci dus de urgenţă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a fost un nou termen în procesul mafiei imobiliare în care sunt judecate 10 persoane acuzate de implicare în reţeaua care a luat, cu acte false, terenurile primăriei. „Creierul” operaţiunilor, Francisc Kelmen, şi-a recunoscut vina. Ionelaş Cârpaci nu recunoaşte nimic şi se consideră o victimă. Teoretic astăzi trebuia să fie audiaţi toţi inculpaţii, dar s-a amânat acest pas pentru termenul următor.

UPDATE: Judecătorul a decis ca Ionelaș Cârpaci, Francisc Kelemen și Barabas Pal să rămână în arest preventiv. Inculpații au posibilitatea să facă recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. 

Francisc Kelemen este primul inculpat din dosarul mafiei imobiliare care se bazează pe legea Micii Reforme pentru reducerea pedepsei. Francisc Kelemen a recunoscut toate acuzaţiile aduse de procuror, iar avocatul acestuia a cerut eliberarea sub control judiciar, spunând că tot ce s-a întâmplat a fost un accident, Kelemen fiind un om de afaceri corect care lucrează în domeniul energiei.

Războiul Ionelaş-Kelemen-Italrom


Ionelaş Cârpaci a pus însă tunurile pe Kelemen şi a depus mai multe acte prin care arată afacerile necurate ale acestuia, dar şi dosarele penale care există pe numele lui. În acelaşi timp, Ionelaş Cârpaci insistă că Italrom a fost cumpărător de rea-credinţă şi a depus mai multe încrisuri prin care arată că Sorin Neagoe avea datorii către el şi a derulat afaceri cu ţiganii. 

Ionelaş şi creştinii din Roma



În momentul în care s-a pus în discuţie eliberarea din arest a lui Ionelaş Cârpaci, avocaţii acestuia au depus în instanţă un document prin care au arătat că în urmă cu două zile Ionelaş fusese dus de urgenţă la spital, dar a refuzat internarea pentru a putea fi prezent la proces să depună mărturie. În momentul în care a avut cuvântul procurorul de şedinţă, Minodora Vladu, a spus că Ionelaş trebuie să rămână în arest pentru faptele de care este acuzat. Mai mult decât atât, procurorul a mai spus şi că Ionelaş a încercat să-l influenţeze pe unul din inculpaţi. Avocaţii lui Cârpaci au insistat însă ca baştanul să fie eliberat pentru că nu mai reprezintă un pericol pentru ordinea publică, iar faptele sale sunt de domeniul trecutului, singurul motiv pentru care Ionelaş este ţinut în arest fiind acela de a satisface publicul, exact aşa cum Nero satisfăcea poporul torturându-i pe creştini. Sentinţa referitoare la menţinerea în arest a lui Kelemen, Barabas Pal şi Ionelaş Cârpaci, a rămas în proununţare. Următorul termen, când se vor face şi audierile, a fost fixat pe data de 9 mai.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete