Copiii cu dizabilităţi nu au dreptul să se joace în Parcul Copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul Copiilor din Timişoara

Părinții, alături de reprezentanții grupului Ceva de spus, au protestat, aseară, în fața parcului vizavi de discriminarea copiilor cu dizabilități

Şocantă, interdicţia stă scrisă în instrucțiunile de utilizare ale fiecărui echipament din spaţiile de joacă. Inscripţia i-a infuriat pe părinţii unor copii cu dizabilităţi, care consideră această regulă drept cea mai revoltătoare formă de discriminare şi sunt hotărâţi să lupte pentru dreptul la joacă al copiilor lor.


Sesizaţi de câţiva părinţi scandalizaţi, membrii grupului Ceva de spus au decis să reclame situaţia la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminare. Mai mult, ei au mers, ieri, în faţa Parcul Copiilor, pentru a protesta faţă de „exemplul revoltător de discriminare a copiilor pe bază de dizabilitate”.

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități,  art. 30, alin.5, litera (d): ”Pentru ca persoanele cu dizabilităţi să poată participa, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la activităţi recreative, de timp liber şi sportive, Statele Părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru: a asigura accesul şi participarea copiilor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la joacă, activităţi recreative, de timp liber şi sportive, inclusiv la activităţile din sistemul şcolar”.


Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul