Cooperare româno-germană pentru reţinerea unui poliţist condamnat pentru luare de mită şi trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii români au fost ajutaţi de colegii lor din Germania FOTO durlacher.de/cg

Pe numele bărbatului depistat la Karlsruhe, în Germania, un mandat european de arestare emis de Tribunalul Timiş, fiind condamnat la 6 ani de închisoare pentru „luare de mită " şi „trafic de influenţă”.

Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale şi cei ai Serviciului Investigaţii Criminale Timiş, în cooperare cu autorităţile judiciare germane, prin reţeaua ENFAST, au reuşit depistarea unui bărbat de 46 de ani, în Germania, în localitatea Karlsruhe.

Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare, de Tribunalul Timiş, fiind condamnat la şase ani de închisoare pentru „luare de mită " şi „trafic de influenţă”.

Poliţia Română precizează faptul că bărbatul a fost încarcerat la data de 1 decembrie 2021, în Germania.

În continuare sunt efectuate formalităţile, în vederea predării.

Schimbul de informaţii a fost realizat prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.

Povestea poliţistului reţinut

Bărbatul reţinut este Nicu Fiat Mihăiţoaia, poliţist de frontieră detaşat la DIICOT, condamnat definitiv la şase ani de închisoare, fiind acuzat că i-a cerut o mită de 13.000 de euro unui poliţist cercetat într-un dosar DIICOT în schimbul eliberării din arest la domiciliu şi obţinerii unei pedepse cu suspendare.
 

Totul a început în 2017, după destructurarea, de către DIICOT Timişoara, a unui grup infracţional organizat, specializat în activităţi de falsificare de monede şi punerea în circulaţie de valori falsificate, precum şi fals material în înscrisuri oficiale. În dosarul instrumentat de Mihăiţoaia din postura de poliţist detaşat la DIICOT a fost arestat la domiciliu şi Dragan Ilin, un poliţist de la Secţia 2 din Timişoara, implicat în reţeaua mafiotă.

Aflat în arest la domiciliu, Dragan Ilin a început să discute de pe geamul apartamentului său cu vecina sa Florentina Marişcaş, fiica unei persoane vătămate dintr-un complex dosar de cămătărie instrumentat de DIICOT Timişoara şi iubită a poliţistului Mihăiţoaia. Poliţistul denunţător susţine că discutând cu Florentina Marişcaş despre situaţia sa, aceasta i-a mărturisit că are legături la DIICOT şi poate discuta eliberarea din arest la domiciliu şi obţinerea unei pedepse cu suspendare. Dragan Ilin a mai spus că după câteva zile de la discuţie, Florentina Marişcaş i-a spus că a discutat cu Mihăiţoaia Fiat Nicu, care cere 20.000 de euro pentru punerea în libertate. În urma discuţiilor s-a ajuns la suma de 13.000 de euro. Odată cu negocierea sumelor, Dragan Ilin şi-a contactat şi avocatul care l-a sfătuit să depună denunţ la DNA, fiind ulterior organizat un flagrant.
 

Mama denunţătorului, cărăuşul şpăgii

Agentul Mihăiţoaia a respins în permanenţă acuzaţiile DNA, susţinând că banii găsiţi asupra sa la momentul flagrantului, cu ocazia căruia a fost provocată şi o tamponare, i-au fost băgaţi de Florentinţa Marişcaş în buzunar pentru a nu-i fi găsiţi de mama sa asupra ei. Pe parcursul procesului, avocatul lui Mihăiţoaia a acuzat mai multe nereguli de fond şi de procedură din dosarul DNA: instruirea colaboratorilor Ilin Dragan şi Marişcaş Florentina în sensul provocării infracţiunilor urmărite în dosar, nedepunerea la dosarul cauzei a tuturor înregistrărilor convorbirilor telefonice şi ambientale autorizate în cauză, ascunderea acestor probe şi refuzul de a le prezenta în instanţă.  
 

Una dintre cele mai interesante acuzaţii ale poliţistului vizează modul în care denunţătorul, aflat în arest la domiciliu, a intrat în posesia banilor şi a aparaturii de înregistrare primite de la DNA. Practic, denunţătorul a primit de la DNA banii pentru şpagă şi aparatura prin intermediul mamei sale, fără ca femeia să ştie ce sumă ridică de la DNA.

„Eu nu ştiu ce sumă de bani i-am dus fiului meu de la DNA. Ştiu că mi s-a dat de la DNA plasa cu un plic şi în plic era o sumă de bani pentru care eu am semnat şi i-am dat fiului meu. (...) În plasa pe care am primit-o de la DNA ca să o dau fiului meu pot să spun că erau bani şi haine, adică bani şi o pereche de pantaloni care aveau ceva tehnică de înregistrare. (...) Eu ştiu că fiul meu folosea ceva de înregistrat pe care îl avea lipit pe corp şi el singur îşi instala”, se arată în declaraţia dată de mama denunţătorului, în instanţă. Ulterior, Dragan Ilin a fost eliberat din arest la domiciliu, prelunând personal aparatura şi banii de la DNA.

VĂ MAI RECOMANDĂM SĂ CITIŢI:

Român arestat la Timişoara pentru fraude comise în Germania. S-a apărat spunând că nu a ştiut ce a semnat

Membră a clanului Căldăraş, acuzată că i-a furat unui renumit bijutier spaniol un inel cu diamante de 900.000 de euro

EXCLUSIV „Patronul“ unei reţele de copii puşi să fure în Franţa, prins la Timişoara. Mărturia unuia dintre copiii exploataţi

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală