Condamnat pentru mărturie mincinoasă, un interlop celebru a fost condamnat şi pentru relaţii sexuale cu o minoră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interlopul timişorean Florin Vasile Moisa, zis „Duşco”, condamnat definitiv la trei ani de închisoare pentru mărturie mincinoasă în dosarul împuşcăturilor de la stadionul Dan Păltinişanu din Timişoara, a fost condamnat într-un nou dosar. „Duşco” a primit doi ani de închisoare pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră.

Condamnat alături de interlopul Adrian Taloş, în dosarul care vizează un scandal cu împuşcături dintre două clanuri interlope, Florin Vasile Moisa, zis „Duşco”, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare într-un nou dosar. Sentinţa, în care „Duşco” este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, a fost emisă între Crăciun şi Revelion.

Potrivit sentinţei, interlopului îi este interzis după eliberare să se apropie de fata al cărui reprezentant legal este Direcţia de Protecţie a Copilului. „Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor: de a comunica direct sau indirect, pe orice cale, cu victima Radu Loredana Ancuţa ori de a se apropia de aceasta; dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 100 m, de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima Radu Loredana Ancuţa desfăşoară activităţi sociale pe o durată de 2 ani, ce se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate”, se arată în sentinţa Judecătoriei Timişoara, menţinută de Curtea de Apel Timişoara.

Florin Moisa a fost implicat într-un amplu scandal, care a vizat un scandal soldat cu împuşcături, la stadionul Dan Păltinişanu. Moisa a fost acuzat de procurori că „a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei de judecată cu privire la faptele comise de Dăscălescu Ion Ciprian în data de 22 iulie 2014, respectiv a susţinut, în mod mincinos, că l-a văzut la volanul autoturismului pe acesta iar pe locul din dreapta spate de unde au fost executate focurile de armă se afla Taloş Adrian, deşi din probele administrate în cauză a rezultat că acestea au fost executate de Dăscălescu Ion Ciprian”. După acest scandal, „Duşco” a fost atacat de gruparea interlopă adversă chiar la priveghiul mamei sale. 

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”