Concertul cu Guess Who de la Timișoara, anulat, după ce raperul a fost prins drogat la volan

0
Publicat:

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara a anunțat că s-a luat decizia de anulare a concertului cu Guess Who, care ar fi trebuit să se desfășoare în data de 7 octombrie 2023.

Raperul Guess Who SURSA Facebook GW

Am luat act de evenimentele recente din spațiul public în care a fost implicat artistul hip-hop Guess Who. Până la clarificarea situației, confirmarea sau infirmarea informațiilor de către autoritățile competente, ne vedem nevoiți să anunțăm anularea concertului programat la Timișoara, pentru data de 7 octombrie 2023, ținând cont de timpul scurt rămas până la desfășurarea acestuia. Siguranța publicului și promovarea unei conduite în acord cu legile vor fi mereu o prioritate absolută pentru noi”, a transmis Alexandra-Maria Rigler, directoarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara.

Brigada Rutieră din București l-a oprit miercuri, 27 septembrie, în trafic, pe Laurențiu Mocanu, alias Guess Who, iar în urma controlului a fost depistat poztitiv la cocaină.

La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 13:30, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza sectorului 1, au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 37 ani.

În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a unei substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., în vederea prelevării de mostre biologice.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări IN REM (cu privire la faptă) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.336 alin 2 din Codul Penal”, a transmis oficial Poliția Capitalei.

Guess Who ar fi trebuit să concerteze în cadrul evenimentului „Celebrarea orașului“, din cadrul programului cultural Timișoara 2023.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare