Colecţie de hăinuţe pentru căţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Designerul timişorean Adrian Haiduc se pregăteşte să lanseze noua colecţie de hăinuţe pentru căţei "Hart and Tzoll Dog Colection". Vestimentaţia pentru animalele de companie va fi prezentată la Târgul Cadourilor de Iarnă, de la Timişoara.

După lansarea colecţiei de bijuterii pentru animale de companie, în cadrul evenimentului Timişora Fashion Festival, Adrian Haiduc se pregăteşte să scoată pe piaţa prima sa colecţie de hăinuţe pentru căţei. „Colecţia se numeşte Hart and Tzall Dog Collection şi va fi lansată, la Timişoara, în cadrul Târgul Cadourilor de Iarnă, iar la Bucureşti, pe 9 decembrie. Hăinuţe pentru căţei mai sunt în ţară, dar sunt aduse din import”, a declarat Adrian Haiduc.

Vestimentaţia pentru patrupede este accesorizată cu perle semipreţioase. Preţurile unui asemenea articol pleacă de la 180 de euro. „Preţurile nu sunt mici.  E pentru o clasă de la mediu spre top. Eu nu am mai văzut în ţară hăinuţe pentru căţei cu perle semipreţioase. Cel care se bucură de compania unui animăluţ ar trebui să sărbătorească iubirea necondiţionată oferită de acesta”, a mai spus designerul Adrian Haiduc.

În cadrul prezentării de la clubul Princes din Bucureşti, vor defila câinii unor vedete precum Celia, Iuliana Matei, Mircea Solcanu sau DJ Hara.

Adrian Haiduc consideră că “animăluţul de companie este prin natura sa bijuteria stăpânului său, dar ca să strălucească are nevoie el la rândul lui de o bijuterie la gât, care îl înnobilează”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată