Clinica de Balneologie va exploata din nou "apa vie" din subteranele Timişoarei. Se fac investiţii mari pe fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clinica de Recuperare Medicină Fizică şi Balneologie, secţie ce aparţine de Spitalul Municipal din Timişoara, va fi reabilitată pe fonduri europene.

În 2017, Primăria Timişoara a reuşit să recupereze în instanţă clădirea în care funcţionează Clinica de Balneologie de pe bulevardul C.D. Loga. Oficialităţile locale au promis atunci investiţii care să transforme clinica. Acesta funcţiona într-o clădire veche, aflată într-un stadiu avansat de degradare. Dotările sunt şi ele vechi.

“Iată că proiectul cu finanţare europeană care triplează suprafaţa acestei clinici şi aduce dotări de top a ajuns în fază de precontractare. Sume importante vor fi investite în extinderea clinicii, în reabilitarea corpurilor de ambulator existente, incluzând bazinul mare, dotări de top pentru hidroterapie, kinetoterapie, recuperare medicală. În paralel, primăria lansează licitaţia de proiectare pentru reabilitarea completă a corpului monument istoric”, a anunţat viceprimarul Dan Diaconu.

Şi cele două bazine cu apă termală sunt uscate de mult timp. În 2005, ţeava de apă termală s-a defectat, iar de atunci a fost sistată alimentarea. De atunci, niciunul dintre cele două bazine nu mai este funcţional. Şi aici sunt veşti bune, se vor face reparaţii, iar Spitalul Municipal a obţinut licenţa de exploatare a izvorului de apă termală din zona Michelangelo.

Forajul de apă termală se află chiar lângă clădirea BRD din zona Michelangelo. Este înconjurat de gard şi ascuns în buruieni. Ţevile groase sunt ruginite, semn că a fost abandonat de mult timp. Forajul a fost făcut la o adâncime de 600 de metri şi a alimentat cândva şi ştrandul Termal, devenit celebru în Timişoara datorită proprietăţilor curative ale „apei vii”. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online