Circulaţia cu trotinetele electrice, reglementată în România. Cum se face legal schimbarea direcţiei de mers

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trotinete electrice

Schimbările în legislaţia rutieră din România, odată cu  HG 1075 din 4.10.2021, reglementează şi circulaţia trotinetelor electrice pe drumurile publice.

Una dintre reglementările importante ale HG 1075 din 4.10.2021, care modifică regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, este cea a circulaţiei trotinetelor electrice pe drumurile publice.  

Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele şi trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h. 

Astfel, trotinetele electrice se conduc numai în aliniament pe drumurile publice, iar schimbarea direcţiei de mers se face prin deplasarea pe lângă acestea.  

Practic, cei care le folosesc pe drumurile publice vor trebui să coboare de fiecare dată când doresc să schimbe direcţia de mers. Măsura nu se aplică atunci când circulaţia se desfăşoară pe pista de biciclete. 

„În acest context, conducătorii de trotinete electrice, atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers (cu excepţia cazului când circula pe o pista pentru biciclete), trebuie să coboare de pe acestea şi să respecte prevederile articolului 117 din cuprinsul aceluiaşi act normativ modificat, respectiv să efectueze următoarele semnale: 

a) braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre stânga sau de a depăşi; 

b) braţul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre dreapta; 

c) braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează să oprească. 

d) Semnalele prevăzute la alin. (1) trebuie efectuate cu cel puţin 25 metri înainte de efectuarea manevrelor. 

Pentru desfăşurarea fluentă şi în siguranţă a traficului rutier, recomandarea poliţiştilor rutieri adresată conducătorilor de trotinete electrice este ca atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers să respecte regulile care intră în sarcina pietonilor, astfel după coborârea de pe trotinetă să circule pe trotuar pe lângă aceasta şi să traverseze strada pe trecerile pentru pietoni sau în lipsa acestora, pe la colţul străzii”, au transmis cei de la IPJ Timiş. 

De asemenea, este interzisă conducerea unei trotinete electrice de către persoanele cu vârsta mai mică de 14 ani. Minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani sunt obligaţi să poarte casca de protecţie, însă sfatul poliţiştilor rutieri este de a fi purtată de toate categoriile de vârstă. 

Pe timpul conducerii unei trotinete electrice este obligatoriu ca ambele mâini să se afle pe ghidon, se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electric şi este interzisă conducerea pe drumurile publice a unui astfel de vehicul de către persoane care se află sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Este interzisă circulaţia pe trotuar, cu excepţia cazului în care sunt amenajate piste pentru biciclete 

Bicicletele, mopedele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente. 

Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.

Vă mai recomandăm:
 

Modificări în Codul Rutier: în ce condiţii pot fi depăşiţi bicicliştii de maşini

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate