Ceața care a l-a ucis pe președintele Poloniei a creat probleme și la avionul lui Emil Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia din Rusia, în care preşedintele Poloniei şi importanţi oficiali polonezi au murit în urma prăbuşirii avionului cu care circulau, arată riscurile aduse de condiţiile meteo nefavorabile, combinate cu o eroare umană. Într-o vizită la Timişoara, şi avionul cu care zbura premierul României, Emil Boc a avut probleme din cauza vremii. Aeronava a aterizat fără probleme, dar a întârziat jumătate de oră.

În urmă cu o lună Timişoara a găzduit o întâlnire ONU istorică. În capitala Banatului s-au întâlnit peste 150 de ambasadori ONU, membri ai Grupului de Relocare din Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), dezbaterea fiind prima din istorie care se desfăşoară în afara Genevei. La evenimentul de la Timișoara a participat și premierul Emil Boc, precum și ministrul de Interne, Vasile Blaga.

Conferința de deschidere a început cu jumătate de oră întârziere din cauză că avionul de linie cu care a sosit Emil Boc a întârziat jumătate de oră, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, mai exact din cauza ceții. Surse oficiale au spus chiar că ambasadorii ONU au vrut să înceapă conferința fără Boc. Până la urmă premierul a ajuns cu jumătate de oră întârziere și a deschis conferința.

Circulă cu poporul din cauza crizei

În vizitele oficiale pe care le face în țară, Emil Boc obișnuiește să circule cu curse de linie. Una din primele vizite de acest gen a fost făcută la mijlocul lunii ulie a anului trecut, când Boc a venit la Timișoara pentru a vedea stadiul lucrărilor la centura de ocolire a Timișoarei și pentru a vizita compania americană Smithfield. Întrebat ce îl determină să circule cu avioane de linie, Emil Boc a spus că trebuie să se țină seama că e criză și nu sunt bani de avioane speciale. „Am venit la clasa economic, nici măcar la clasa bussines”, a adăugat Boc.

Vizită cu ghinion

Deși a venit la Timișoara în cămașa violet, vizita premierului din luna iulie a anului trecut a fost una cu ghinion. Evenimentul rămâne celebru pentru că la intrarea în Palatul Administrativ, Emil Boc a fost atacat cu un ou de către o persoană, care a fugit imediat după atac.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG