Cea mai scumpă bucată de autostradă din România s-a împotmolit din nou. O firmă pierzătoare a contestat în instanţă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aici începe tronsonul Margina-Holdea

Pentru etapa următoare a licitaţiei în cazul tronsonului de nouă kilometri Margina-Holdea, care mai este de executat din Autostrada A1 Lugoj-Deva, firmele interesate pot depune ofertele până în 31 ianuarie 2022, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la Timişoara.

Ministrul Sorin Grindeanu a vorbit, la Timişoara, despre stadiul licitaţiei pentru cei 9,13 kilometri rămaşi de executat din Autostrada A 1 Lugoj-Deva (tronsonul Margina-Holdea) cea mai scumpă bucată de autostradă făcută vreodată în România. În cursă, au rămas şase oferte din cele nouă înscrise pentru cei 325 milioane de euro, cea mai mare parte a finanţării fiind de la Uniunea Europeană prin PNRR.

Din nefericire, întârzieri vor exista şi acum, întrucât una dintre firmele pierzătoare a depus o contestaţie în instanţă. 

„Procedura a fost una cu preselecţie. S-au calificat şase companii care după aceea participau la o altă licitaţie. A fost contestat rezultatul de către cei care nu s-au calificat în primii şase. Au fost 132 de solicitări pentru clarificări pe acest proiect, ultimele fiind depuse în 11 ianuarie 2022. Până în 26 ianuarie se vor fi oferite clarificările. Tot în această perioadă este şi termenul la instanţă pentru procesul de care am amintit, când vom avea o soluţie şi intrăm în etapele următoare. Sper să se intre rapid in execuţie pe acel tronson. E o chestiune de zile, nu vreau să influenţez instanţele, dar aşa e calendarul”, a declarat Sorin Grindeanu. 


Pentru etapa următoare a licitaţiei, firmele interesate trebuie să depună ofertele până în 31 ianuarie 2022.

România a pierdut o dată finanţarea din fonduri europene pentru acest tronson de drum, dar a fost nevoită să plătească şi daune firmei care a făcut prima proiectare. În august 2017, CNAIR a reziliat contractul cu Salini Impregilo, care făcuse proiectul tehnic pentru secţiunea pe care se află faimoasele tunelurile pentru urşi. Această bucată a fost însă eliminată din contractul iniţial şi relicitată în 2019. CNAIR a pierdut la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris şi fost obligată la plata unor daune de peste 230 de milioane de lei. 

În martie 2021, fostul ministru Cătălin Drulă anunţa că proiectul a fost repus pe roate, iar în octombrie 2021, CNAIR a anunţat numele firmelor rămase în cursa pentru finalizarea segmentului lipsă din autostrada care leagă Sibiu de frontiera cu Ungaria. 

La prima preselecţie s-au înscris două companii din Grecia, trei din Turcia, una din România şi câte un consorţiu Spania-Turcia, Italia-Turcia şi Italia-România. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ministrul Grindeanu solicită o întâlnire cu omologul sârb pentru autostrada care leagă Timişoara de Serbia

A fost ales traseul final pentru autostrada A9 Timişoara-Moraviţa. Pe unde va trece drumul rapid care leagă Banatul românesc de Belgrad

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”