Ce vin se foloseşte în biserică. Alb sau roşu? „Trebuie să fie un vin curat în care există doar strugurele“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vinul este folosit la împărtăşanie, simbolizând „Sângele lui Hristos“

ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, a povestit pentru „Adevărul” semnificaţia vinului în biserică. În vechime, vinul era adus de văduve.

Vinul, „sângele lui Hristos“, este singura băutură alcoolică acceptată de Biserică. De multe ori, s-a pus pus întrebarea dacă se foloseşte vin de culoare roşie sau albă. Pentru că, în funcţie de anumite cazuri, s-a utilizat vin după obiceiul şi practica locului sau după preferinţă şi după posibilităţi. În cadrul unor sinoade au fost luate hotărâri, când în favoarea vinului de culoare albă, când în favoarea celui roşu.

Sfânta Scriptură spune că Mântuitorul Hristos a utilizat vin la Cina cea de Taină, dar nu specifică culoarea lui. Cu toate acestea, vinul roşu este şi cel mai răspândit în biserici.
 

Ioan Selejan consideră că vinul roşu de cea mai bună calitate nu trebuie să lipsească din bisericile care aparţin de Mitropolia Banatului.


Credincioşii ştiu că vinul reprezintă sângele Domnului. Se recomandă vinul roşu de cea mai bună calitate. Nu poţi să iei orice vin care se pune în vânzare în comerţ. Nu poţi să ai un vin super industrializat. Vinul se mai face şi din struguri, ca atare nu se recomandă orice vin contrafăcut, care are doar gust de vin”, a declarat ÎPS Ioan Selejan.

Vinul este un element natural cu rol bine definit în cult, fiind folosit alături de pâine în primul rând la Sfânta Liturghie pentru prefacerea lui în Sfântul Sânge al Domnului.
 

Vinul pentru Sfânta Liturghie era adus de văduve


În Vechiul Testament, vinul era considerat aliment cu efect tămăduitor şi întăritor pentru organismul omului ca şi untdelemnul.


În vechime, vinul pentru Sfânta Liturghie era adus de văduve. Era femei cu o văduvie curată, cinstită. Nu orice femeie putea să facă aşa ceva. Trebuia să aibă o viaţă aleasă şi să fie de cinste în comunitate”, a mai spus Ioan Selejan, mitropolitul Banatului.


Înaltpreasfinţitul afirmă că Mitropolia Banatului achiziţionează doar vin de cea mai bună calitate. „Noi considerăm că vinul bun e acela în care strugurele este stors în butoi, fără alte adăugiri. Din mustul cel bun iese vinul pentru biserică, pentru Paşti, pentru Liturghie. Noi luăm vin de la podgoriile care lucrează după normele europene, cu tehnologii cât se poate de curate”, a mai spus Ioan Selejan.


La slujba de seară, adică la Vecernie, se foloseşte vinul, pâinea şi untdelemnul. „Într-un vas se află cinci pâinici, într-un alt vas câteva boabe de grâu, iar în altul este vinul. Cele cinci pâinici se taie mărunt, iar vinul sfinţit se pune peste ele”, a explicat ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului.


Citeşte şi:

De ce se bate toaca în bisericile ortodoxe. Povestea unui instrument din perioada precreştină şi legătura cu răstâgnirea lui Hristos

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter