Ce scrie pe Facebook piromanul care a dat foc altarului Catedralei Mitropolitane: "Nu am bani de benzină să mai dau foc şi la primărie"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul angajat al Primăriei Timişoara şi al Poliţiei Locale, care a incendiat altarul Catedralei Mitropolitane, a fost eliberat de la ospiciu. În primăvara anului trecut, gestul unui tânăr de 28 de ani a şocat opinia publică din Timişoara.

Bărbatul intrase în Catedrala Mitropolitană cu o sticlă de benzină, a turnat combustibil pe altar şi i-a dat foc. Enoriaşii care mai erau în locaşul de cult au stins imediat focul, iar tânărul a fost imobilizat, dovedindu-se că este Daniel Urs, fost angajat al Primăriei Timişoara şi al Poliţiei Locale. Urs a fost arestat preventiv, dar în urma unei expertize medicale s-a stabilit că tânărul nu poate răspunde penal, întrucât nu a avut discernământ. S-a dispus însă internarea lui în Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Jebel, până la reabilitare.


Haz de necaz pe Facebook


La ospiciu, Daniel Urs a fost supus unui tratament şi a fost reabilitat, iar în urma unei cereri de eliberare, judecătorii de la Deta i-au permis lui Urs să meargă acasă.
„Instanţa dispune înlocuirea măsurii de siguranţă a internării medicale prevăzută de articolul 114 Cod penal, luată faţă de petent. Pune în vedere petentului să se prezinte la control periodic la unitatea ce va fi stabilită de Direcţia de Sănătate Timiş şi să respecte tratamentul prescris de medic. Atrage atenţia petentului asupra consecinţelor nerespectării măsurii conform articolului 431 Cod procedură penală. În baza articolului 192 aliniat 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”, se arată în sentinţa emisă de Judecătoria Deta. După eliberarea de la Jebel, Daniel Urs a devenit activ în mediul virtual.


Pe reţeaua de socializare Facebook, Urs glumeşte pe marginea experienţei prin care a trecut. „Urs, primar! Urs, primar. Hai la revoluţie să te votăm”, a scris un prieten pe „peretele” lui Daniel Urs. Acesta nu a întârziat să îi răspundă. „Acum ar fi momentul să mă fac remarcat. Din nou”, a scris Daniel Urs. „Da, dar acuma la primărie”, a venit replica însoţită de zâmbete a lui Marius Greta. Tot în glumă, Urs i-a răspuns prietenului său de pe Facebook. „Nu am bani de benzină să mai dau foc şi la primărie”, i-a spus Urs prietenului, care s-a oferit să organizeze o chetă. „Daţi bice şi sunaţi-mă când trebuie să intru în acţiune”, a mai glumit Urs.

Nu am bani de benzină să mai dau foc şi la primărie
Daniel Urs, fost angajat al Primăriei Timişoara

Mai multe pentru tine:
Memorandumurile semnate între România și Turcia vor creează oportunități pentru IMM-uri și turism
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Ciolacu și Ciucă, cu arma în mână la expoziția Black Sea Defense and Aerospace FOTO
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Calea Troițelor - Drumul spiritual din inima României, care duce către schitul „Sfânta Muceniţă Filofteia” VIDEO
Christian Sabbagh, declarații despre lupta fiului său cu autismul. Copilul a fost operat la Viena: „Progresul se va vedea în timp”
Schimbările ce vor avea lor din luna iulie pentru asociațiile de proprietari. Semnătura de care vor avea neapărat nevoie începând cu această dată
Zborul Singapore Airlines: „Boeing-ul 777 a trecut prin turbulețe ultra-severe”
Surpriză în politica britanică. Premierul anunță alegeri anticipate: „E momentul ca Marea Britanie să-și aleagă viitorul”
INTERVIU Luca Mazzucchelli, psiholog și autor: „Aș vrea ca cititorii să învețe să-și accepte și să-și înțeleagă emoțiile“
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”