Cazul educatoarei care şi-a ucis fetiţa de 4 ani ar putea schimba radical modul în care profesorii sunt testaţi psihologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Neţ este acuzată de omor după ce şi-a ucis fiica în vârstă de patru ani FOTO Facebook

Cazul educatoarei din Timiş, care şi-a ucis fetiţa de patru ani şi despre care inspectorul şcolar general al judeţului Timiş a declarat că a fost supusă unui test psihologic ultima dată în 2012, a determinat o reacţie Ministerului Educaţiei. Ministerul arată cum ar trebui să se desfăşoare testarea psihologică a cadrelor didactice.

După crima comisă de o educatoare din Timiş asupra propriei fiice în vârstă de patru ani, inspectorul şcolar al judeţului Timiş, Aura Danielescu, a declarat că Oana Neţ a fost supusă ultima dată unei testări psihologice în anul 2012, când astfel de teste au fost anulate. Directoarea şcolii la care lucra Oana Neţ a declarat pentru „Adevărul” că Oana Neţ a fost supusă în luna octombrie a anului trecut unui control de Medicina Muncii cu ocazia căruia au fost puse şi „nişte întrebări care să descopere o posibilă tulburare”.

Cazul de la Timişoara a determinat şi o reacţie a Ministerului Educaţiei, care arată că personalul didactic trebuie testat anual din punct de vedere medical şi psihologic în cadrul controalelor de Medicina Muncii. „Obligativitatea acestor teste este dată de prevederile HG nr. 1169/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor, respectiv prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Astfel, unităţile de învăţământ trebuie să încheie contracte de servicii de specialitate pentru medicina muncii, în vederea testării periodice anuale a angajaţilor din fiecare unitate de învăţământ. Reprezentanţii firmei furnizoare de servicii medicale folosesc în cadrul evaluării de medicină a muncii două tipuri de analize/investigaţii: analize medicale generale şi teste psihologice aplicate de către o persoană specializată”, transmite Ministerul Educaţiei într-un comunicat de presă.

La indicaţia medicului de medicina muncii,personalul didactic din instituţiile de învăţământ poate fi supus şi unui examen psihiatric, mai arată Ministerul Educaţiei, potrivit căruia una din condiţiile prevăzute de Legea Educaţiei pentru ca o persoană să poată fi încadrată în categoria personalului didactic este ca acea persoană să fie „aptă din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei”.

„Totodată, conform prevederilor legale aplicabile, încadrarea şi menţinerea într-o funcţie didactică sau didactică auxiliară, precum şi într-o funcţie de conducere, de îndrumare şi de control sunt condiţionate de prezentarea unui certificat medical”, mai arată Ministerului Educaţiei, potrivit căruia „în situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unităţii sau a instituţiei de învăţământ poate solicita, cu acordul consiliului de administraţie, un nou examen medical complet”.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului