Caz halucinant în Timiş: un bătrân aflat la un pas de a fi victima unei crime a scăpat prefăcându-se că-i mort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânul a reuşit să scape prefăcându-se că e mort FOTO lugojeanul.ro (arhivă)

Un bărbat de 55 de ani din Timiş a fost condamnat în primă instanţă la nouă ani de închisoare pentru tentativă de omor şi tentativă de tâlhărie. Dosarul scoate la iveală că victima din acest caz a scăpat cu viaţă după ce a simulat că a murit.

Tribunalul Timiş a pronunţat o primă sentinţă într-un dosar de tentativă de tâlhărie şi tentativă de omor în care a fost trimis în judecată un bărbat de 55 de ani (54 la data faptelor). Istoria acestui caz începe în 5 noiembrie 2020. 

Erau orele prânzului când victima, un bătrân de 70 de ani din localitatea Giulvăz, s-a trezit în casă cu un bărbat din localitate cu care obişnuia să facă lucrări în gospodărie şi cu care consuma din când în când alcool.

Tentativă de omor pentru doi lei

„În timp ce inculpatul şi persoana vătămată se aflau într-o încăpere a locuinţei, cel dintâi fiind aşezat pe un scaun iar persoana vătămată pe un pat, enervat din cauza faptului că persoana vătămată a refuzat să-i împrumute suma de doi lei pentru a-şi cumpăra ţigări, inculpatul s-a ridicat, s-a deplasat înspre persoana vătămată pe care a lovit-o cu palmele în zona feţei. Mai apoi, inculpatul s-a urcat cu tot corpul peste persoana vătămată şi a luat o pernă cu dimensiunile de 100 x 80 cm pe care a aşezat-o pe capul persoanei vătămate (perna a acoperit în totalitate faţa acesteia), apăsând-o cu putere aproximativ două minute”, au arătat procurorii.

Potrivit anchetei, în timp ce îi ţinea perna pe faţă, tâlharul îl ameninţa pe bătrân că îl omoară dacă nu-i dă bani, cerându-i să îi indice locul unde îşi păstrează economiile. „La început, persoana vătămată a strigat că nu are bani după care a simţit că se sufocă”, au mai arătat procurorii. 

La un moment dat, victima a reuşit să introducă o mână pe sub pernă şi a reuşit să respire. „După ce a luat aer, s-a decis să se prefacă că a murit, relaxându-şi corpul. A simţit că inculpatul a slăbit strânsoarea şi l-a auzit spunând : «Gata, l-am omorât!». Când s-a simţit mai liberă, persoana vătămată l-a împins pe inculpat, acesta s-a speriat şi a fugit din locuinţă”, se mai arată în rechizitoriu.

După ce tâlharul a fugit, victima a alertat un vecin, care a plecat în urmărirea tâlharului. După ce a fost prins şi trimis în judecată pentru tentativă de omor şi tentativă de tâlhărie, bărbatul de 54 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare.

„Se apreciază că aspectele concrete alte speţei, în care inculpatul i-a aşezat persoanei vătămate pe faţă o pernă cu dimensiunile de 80 cm/100 cm, obturându-i căile respiratorii superioare şi cavitatea bucală, apăsând-o cu intensitate aproximativ două minute, încetând activitatea doar ca urmare a acţiunilor persoanei vătămate care şi-a relaxat corpul, simulând starea de inerţie, conduc la reţinerea săvârşirii faptei de tentativă de omor calificat cu intenţie indirectă, respectiv cu acceptarea posibilităţii ca victima să-şi piardă viaţa având în vedere că instrumentul folosit, astfel cum a fost utilizat - o pernă cu dimensiunile de 80 cm/100 cm plasată astfel încât să obtureze căile respiratorii superioare şi cavitatea bucală - era apt să producă decesul, zona vizată era una vitală – organe vitale precum creierul şi inima neputând rezista fără oxigen, presiunea aplicată fiind una puternică”, se arată în sentinţa de condamnare a Tribunalului Timiş, care nu este definitivă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Drama unei studente la Medicină salvate din ghearele fostului prieten de o colegă curajoasă: „O să muriţi amândouă!“

Politician condamnat pentru tentativă de omor, după patru ani de închisoare: „Cer iertare de la toată lumea”

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani