Câţi români au semnat petiţia online pentru demisia lui Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulie 2003. Victor Ponta urcă scările Universităţii Bucureşti, cu teza sa de doctorat la subraţ, pentru a prezenta disertaţia

Patru profesori din Timişoara, care sunt totodată şi reprezentanţi ai mediului cultural românesc, au lansat ieri un apel şi o petiţie în care se cere demisia premierului Victor Ponta. Aproape 2000 de români au semnat-o până joi dimineaţă.

O adevărată dezbatere s-a iscat pe site-ul petiţiei online în care se cere demisia lui Victor Ponta. Această iniţiativă aparţine prfesorilor Daniel Vighi, Smaranda Vultur, Viorel Marineasa şi Ciprian Vălcan, din Timişoara. Ei eu redactat şi semnat un apel prin care îi cer premierului să renunţe la şefia guvernului, după scandalul în care este acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat. Semnatarii apelului propun de asemenea o reverificare a tuturor tezelor de doctorat de după Revoluţie.

Universitarii din Timişoara cer demisia lui Victor Ponta: „Ne face de râs în toată lumea!”

Ce au declarat semnatarii apelului
„Nu e o greşeală minoră, e o greşeală fundamentală a unui om politic care conduce un guvern ce a ajuns unde a ajuns prinr-un puci parlamentar, nu în urma unui proces democratic coerent", este de părere Viorel Marineasa.  

„Ne confruntăm cu multe cazuri în care studenţii care se uită foarte nedumeriţi când le reproşăm sau nu le acceptăm lucrările aproape integral copiate din alte surse. Dacă este un exerciţiu promovat la nivel naţional, rămânem fără replică în faţa studenţilor", a explicat Smaranda Vultur, adăugând că acum este momentul în care mediul academic din România trebuie să se solidarizeze.

Plagiatul lui Victor Ponta irită lumea academică

„Este plagiat clar. Un plagiat este foarte simplu de verificat. Este scandalos", a declarat Daniel Vighi, pentru „Adevărul".

Pe site-ul petiţiei reacţiile la scandalul plagiatului au izbucnit cu putere. „Indiferent de modul în care plagiatul a ajuns la cunoştinţa opiniei publice, autorul lui este Victor Ponta. Furând, nu mai poate fi un exemplu pentru nimeni", scrie unul dintre utilizatori.

A apărut petiția online pentru demisia premierului Victor Ponta

"Domnule Victor Ponta, Guvernarea PD-L nu a fost o guvernare prea fericită. (...)
Guvernarea Dv este percepută în afara României ca o adevarată restauraţie a guvernării lui Năstase din anii 2000", scrie George Gafencu (BSEE, MBA), pe site-ul petiţiei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”