Câteva zeci de trenuri au fost oprite pe raza Regionalei CFR Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călătorii timişoreni care au apelat la serviciile companiei naţionale de cale ferată au avut surpriza să constate, miercuri dimineaţa, că o parte dintre trenurile care plecau în cursă nu circulă. De asemenea, alte trenuri au fost oprite între orele 7 şi 9 pe traseu. Mare parte dintre angajaţii de la Mişcare-Comercial au decis să demareze un protest spontan.

Un număr de aproximativ 30 de trenuri Regio şi Interregio s-au oprit în gările din yona Regionalei CFR Timişoara. Acţiunea are loc în urma unui protest spontan declanşat de ceferiştii de la Mişcare Regional şi a afectat circulaţia la nivel naţional.

Ziua ceferistului, 23 aprilie, a adus pentru călătorii care utilizează serviciile CFR surpriza să nu poată ajunge la destinaţie cu unele dintre trenuri. Angajaţii de la Mişcare-Comercial au decis să oprească lucrul între orele 7 şi 9. Se pare că decizia nu a fost îmbrăţişată de toţi angajaţii, aşa că unele trenuri au circulat, altele nu. Nici o sursă oficială nu a vrut să ofere detalii despre situaţia din zona de vest a României. Totuşi, se pare că 23 de trenuri, conform surselor din Regională, au fost oprite pe traseu şi la staţiile de plecare. La nivel naţional compania de transport a anunţat că 217 trenuri au fost oprite, în timp ce surse sindicale au anunţat că numărul a ajuns la 600.

Sindicaliştii timişoreni au anunţat că nu este vorba de o grevă ci de un protest spontan. „Nu este grevă, este doar un protest spontan. Puteţi spune.. de exemplu că unii oameni şi-au luat liber cu ocazia Zilei ceferistului, că oricum nimeni nu o respectă”, ne spunea unul dintre angajaţii CFR.
Conform lui Ioan Boloş, liderul sindicatului mecanicilor de locomotivă regională, pe raza Regionalei CFR Timişoara ar fi fost oprite pe traseu un număr de 30 de trenuri.

Desigur, mulţi dintre călători au fost supăraţi pentru situaţia apărută, unii au văzut la televizor despre protest, în timp ce alţii au acceptat situaţia susţinând în anumită măsură doleanţele ceferiştilor.

Ceferiştii cer salarii mai bune, renunţarea la eliminarea drepturilor angajaţilor de a călători gratuit pe calea ferată şi de faptul că nesemnarea noilor contracte colective de muncă ar putea duce la disponibilizarea a 2.500 de salariaţi de la CFR Marfă.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul