Cătălin Dorian Florescu, despre volumul său câştigător: „E istoria căutării fericirii“

Romanul „Jacob se hotărăşte să iubească“ a apărul anul acesta la editura germană C.H. Beck. Volumul i-a adus scriitorului elveţian de origine română Cătălin Dorian Florescu un premiu în valoare de 40.000 de franci şi distincţia de cea mai bună carte a anului în Elveţia. Swiss Bookprize este decernat de Uniunea Editorilor şi a Librarilor din Ţara Cantoanelor şi este cel mai important premiu care se acordă literaturii din

Citeşte un interviu complet cu timişoreanul Cătălin Dorian Florescu

Decernarea premiului a avut loc pe 20 noiembrie, în cadrul Festivalului literar de la Basel. Volumul „Jacob se pregăteşte să iubească“ s-a vândut deja în 17.000 de exemplare. Scriitorul timişorean a mai obţinut recent un premiu oferit de oraşul Zurich, dar şi prestigiosul Premiu „Josef vin Eichendorff“ pentru întreaga sa operă literară. Ca şi în celelalte cărţi ale sale, o bună parte a acţiunii din volumul premiat are loc în România, mai exact în satul Tomnatic din judeţul Timiş.

În urmă cu un an, scriitorul Cătălin Dorian Florescu acorda un interviu jurnaliştilor de la ziarul Adevărul, ediţia de Timişoara, în care vorbea despre marketul literaturii germane, despre romanul său, „Zaira“,  şi amintea despre volumul „Jacob se pregăteşte să iubească“. „Este o poveste mică şi una mare. Povestea mică e cea a lui Iacob, născut în minoritatea germană, într-un sat bănăţean numit Tomnatic, cu un tată care îl respinge, dictatorial, rău, bogat, care îl trădează ruşilor care vin în ianuarie '45 cu camioanele şi îi iau pe toţi nemţii şi îi duc în Siberia. Când se întoarce acasă, tatăl îl trădează a doua oară, de data aceasta românilor. Dar nu ca să plece fiul ci ca să rămână cu tatăl şi să fie deportaţi în Bărăgan“, explica anul trecut scriitorul.

„Este vorba despre marea deportare din anul 1951 din Banat. Într-o singură noapte, vagoanele de tren s-au umplut cu oameni, au fost duşi în Bărăgan şi acolo li s-a dat pământ delimitat cu creta, pe care au fost nevoiţi să îşi construiască locuinţele. E o imagine ireală, ca de vis, ca de coşmar. Povestea mare e istoria căutării fericirii la nivel mare, european. Cartea am terminat-o abia acum două săptămâni“, adăuga Cătălin Dorian Florescu.

În acelaşi interviu, Florescu a povestit că se întoarce în Timişoara destul de des, de fiecare dată când îl trimite nostalgia, deşi a părăsit ţara la doar 15 ani. „De fiecare dată când vin în ţară merg pe strada de la gară, oftez în faţa blocului în care am locuit şi mă uit în sus ca un lup care vrea să cânte la lună. Cânt erai mic, totul era mare, te uitai la locul de unde striga mama şi credeai că vocea vine de undeva din vârful muntelui, din ceruri. Acum totul e mic, de dimensiuni umane. Cu timpul am observat însă că am o privire tot mai matură asupra oraşului. Chiar zilele trecute mi-am zic, tu nu mai oftezi? Stătam în faţa Parcului Central şi aşteptam să se întâmple ceva în mine, pentru că acolo mă jucam cu bicicletele în jurul unui monument alb“, a mai povestit scriitorul.

„Drumul spre casă părea ca unul printr-o ţară străină, părea lung şi cu tot felul de primejdii, smoala de pe bloc unde făceam adevărate întâlniri fotbalistice, nimic din toate astea nu mai are acelaşi efect, aceeaşi valenţă emoţională, în favoarea a ceva nou. Mai am aici şi o mătuşă care mă primeşte cu braţele deschise de fiecare dată când mă întorc. Ea este în continuare punctul meu de reper aici“, a mai spus Cătălin Dorian Florescu despre sentimentele pe care i le trezeşte Timişoara, oraşul său natal.