Cât costă refacerea gardului şcolii într-una din cele mai bogate comune din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Dumbrăviţa, comună aflată la marginea Timişoarei, a decis înlocuirea gardului de la şcoala din localitate. Lucrarea este realizată de o firmă în acţionariatul căreia s-a aflat şi soţia unui fost primar PSD.

Demolarea gardului de la şcoala din Dumbrăviţa şi înlocuirea lui costă 18.000 de euro. Valoarea lucrării permite atribuirea directă, iar potrivit Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), lucrarea i-a fost atribuită firmei SC Javier Impex SRL. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma are ca obiect de activitate „consultanţă în afaceri şi management”. Contactaţi telefonic, reprezentanţii firmei, care a avut în 2016 doar doi angajaţi şi o cifră de afaceri de peste două milioane de lei, au declarat că pot realiza lucrări de construcţii, având aceasta ca obiect de activitate secundar.

Primarul din Dumbrăviţa nu a putut fi contactat, dar potrivit ofertei de pe SEAP, lucrarea la gardul şcolii din Dumbrăviţa costă  în: demolare gard existent, demolare elevaţie, demolare fundaţie, transport moloz, armătură, transport, beton fundaţie, beton elevaţie, armătură stâlpi, bolţar stâlpi, bolţar gard, pălării gard, panou gard metalic, zidărie, montaj şi transport.

Construirea gardului din Dumbrăviţa nu este singura lucrare atribuită firmei Javier Impex de Primăria Dumbrăviţa. Potrivit SEAP, primăria i-a plătit firmei peste 50.000 de lei pentru rigolele de beton monolit la terenul de sport din Dumbrăviţa. Peste 130.000 de lei i-a mai plătit Primăria Dumbrăviţa firmei Javier Impex SRL pentru închirierea unui buldozer pe şenile de 16 tone (940 de ore la preţul de 140 de lei ora). Javier Impex SRL a mai primit două contracte în valoare totală de  280.000 de lei pentru modernizarea şanţurilor şi podeţelor din Dumbrăviţa. Practic, potrivit SEAP, Primăria Dumbrăviţa i-a atribuit firmei  SC Javier Impex SRL, din octombrie 2016 până în prezent, cinci contracte în valoare de 546.000 de lei (121.000 de euro). Contractele au fost atribuite prin cumpărare directă.

Primăria Dumbrăviţa nu este, însă, singura instituţie publică pentru care lucrează Javier Impex SRL. Aceeaşi firmă a obţinut un contract de refacere a gardului de la şcoala din Maşloc, pentru suma de 60.000 de lei. Tot Primăria Maşloc i-a plătit aceleiaşi firme suma de 54.000 de lei pentru lucrări de renovare a sălilor de clasă şi amenjarea biroului directorial. De la Administraţia Bazinală de Ape Banat, firma Javier Impex SRL a primit în luna iulie a acestui an două lucrări în valoare de 260.000 de lei. E vorba de lucrări de reparaţii vană şi echipamente hidromecanice la barajul de la Ianova şi reparaţii echipamente hidromecanice, descărcător de ape mari şi golire fund la baraj Giarmata.

Cine controlează Javier Impex SRL

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma SC Javier Impex SRL este înfiinţată în 2014, când a avut o cifră de afaceri de doar 100 de lei. În 2015 cifra de afaceri a societăţii a fost de 500.000 de lei, iar în 2016, cifra de afaceri a explodat, ajungând la aproape 2.200.000 de lei. Firma a reuşit această performanţă având doar doi angajaţi.

Aceleaşi documente de la Registrul Comerţului mai arată că firma SC Javier Impex SRL are ca unic acţionar şi administrator pe Groza Cornelia Maria. La înfiinţare, firma a avut trei acţionari: firma SC Verdi Power SRL (33 %), Iosif Botoş (33 %) şi Ionela Ancuţa Pascu (33 %). Ionela Ancuţa Pascu este soţia fostului primar PSD din oraşul Bocşa, judeţul Caraş – Severin. Fostul primar al Bocşei a fost declarat în conflict de interese după ce a fost acuzat de ANI că a semnat şi aprobat, în calitate de primar, două dispoziţii prin care soţia sa, Ancuţa Ionela Pascu, a trecut din funcţia de manager al Spitalului de Boli Cronice Bocşa, în funcţia contractuală de conducere de director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Bocşa, prin reorganizarea Spitalului de Boli Cronice Bocşa, şi, ulterior, a fost numită în această funcţie. 

Mai multe pentru tine:
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate