Casă istorică mutilată la Timișoara. Primarul Dominic Fritz a depus o plângere penală

0
Publicat:

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a sesizat, marți, 6 septembrie, organele de cercetare penală, după ce proprietarii casei aflate în zona de protecție istorică au executat alte lucrări decât cele prevăzute în proiectul autorizat de Direcția de Urbanism și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș.

Nereguli în construcție FOTO Primăria Timișoara

Primarul spune că există toleranță zero în cazul mutilării clădirilor istorice din oraș.

Prea multe clădiri istorice sau din zonele de protecție istorică din Timișoara au fost mutilate de-a lungul timpului de intervenții neautorizate, iar autoritățile din acele vremuri au închis ochii. Toleranța acestei administrații față de acești proprietari este zero. Am semnat azi o plângere penală pentru nerespectarea proiectului autorizat și mă aștept ca procurorii să ceară pedeapsa maximă prevăzută în aceste cazuri”, a declarat Dominic Fritz.

Clădirea din zona Elisabetin FOTO Primăria Timișoara

Concret, este vorba despre imobilul situat pe str. Wilhelm Muhle din zona Elisabetin, unde proprietarii au început lucrările la mijlocul lunii mai.

În urma verificărilor efectuate pe teren de către inspectorii Biroului Disciplină în Construcții din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, au fost constatate diferențe majore față de proiectul autorizat.

Lucrări care nu au ținut cont de autorizație FOTO Primăria Timișoara

Gardul era diferit față de cel original, autorizat prin proiect și care ar fi trebuit să rămână neschimbat, conform vizei Direcției Județene pentru Cultură Timiș.

Nu a fost în regulă nici închiderea parțială a terasei de pe fațada posterioară, golurile pe fațade diferite ca formă, număr și amplasament, scara de pe fațada posterioară are un gabarit diferit față de proiectul autorizat. De asemenea, s-a realizat un acces către demisol și scări pe fațada lateral stânga a imobilului, iar ornamentele metalice la acoperiș și elemente de tinichigerie diferite față de proiectul autorizat, fiind afectat aspectul arhitectural.

Închiderea parțială a terasei, ilegală FOTO Primăria Timișoara

Primarul a propus oprirea lucrărilor pe perioada cercetărilor penale.

Nerespectarea proiectului autorizat constituie infracțiune, conform prevederilor art. 24 din Legea 50/1991, și poate fi pedepsită cu închisoare între 3 luni și un an sau amendă.

De la începutul anului și până în prezent, Primăria Municipiului Timișoara a depus șase plângeri penale pentru lucrări efectuate fără respectarea proiectelor autorizate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea