CARACTER TARE: Cum a învins „cititorul pe buze“ sistemul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi nu aude din naştere, Marius a luptat patru decenii pentru o viaţă normală. Se consideră un om împlinit şi vrea să îi încurajeze pe cei în situaţia lui. Marius Ignea „citeşte pe buze” de patru decenii.

A absolvit liceul, are 20 de ani de muncă, o soţie pe care o iubeşte şi o fiică de care este mândru. Viaţa lui Marius Ignea ar părea banală, dacă nu ar fi trăit-o într-o linişte apăsătoare. Bărbatul a fost diagnosticat, încă de la naştere, cu hipoacuzie severă congenitală. Formarea lui în a percepe lumea a început, astfel, de mic copil, perioadă în care părinţii l-au dus la un logoped, pentru a învăţa să citească pe buze, aptitudine de care se foloseşte şi astăzi.

Exemplu de urmat: zeci de premii la 13 ani


„Părinţii mei au ţinut foarte mult să urmez o formă de învăţământ normală. Abia la zece ani am primit primul aparat auditiv. Acesta mă ajută să aud zgomotele mai puternice, nu le pot însă şi distinge”, a spus Marius.

Lupta cu prejudecăţile

Bărbatul a mărturisit că a avut de suferit de mic. „Am avut noroc că părinţii mei s-au implicat foarte mult în activitatea mea şcolară. Stăteam în prima bancă, iar profesorii vorbeau cu faţa spre mine. Copiii, în schimb, nu m-au iertat. Au fost destule momente când m-am simţit prost, din cauza prejudecăţilor”, a mai spus acesta. După ce a absolvit liceul, Marius a intrat şi la facultate. „Am intrat la UPT, la Mecanică. Am studiat un an, după care m-am lăsat. Îmi era foarte greu, profesorii nu mai stăteau astfel încât să îi pot vedea. Eu pierdeam toate cursurile şi trebuia să mi le recuperez de la colegi”, a povestit bărbatul.

Marius recunoaşte că a fost, de nenumărate ori, nedreptăţit de angajatori. „Mergeam la interviu şi vedeam pe feţele lor că nu am nicio şansă să iau jobul. Mi s-a întâmplat să fiu disponibilizat de la o companie multinaţională, imediat după ce legea s-a modificat, asfel încât nu mai proteja persoanele cu handicap. Nici pe scara ierarhică nu am putut înainta, pentru că mi s-a spus că nu pot coordona alţi oameni, în condiţia mea”, a adăugat bărbatul.

Acum, Marius lucrează la o firmă de birotică şi spune că este foarte mândru de familia lui. „Am o căsnicie cu o femeie care mă acceptă aşa cum sunt. Mândria mea este fiica mea premiantă. Atât nevasta mea, cât şi fetiţa, au auzul perfect”, a încheiat Marius.

Îi ajută pe cei care sunt ca el


Pe lângă familie şi job, Marius se implică şi într-o serie de proiecte prin care încearcă să îi ajute pe cei care nu aud. El ia parte la proiecte de încurajare a părinţilor copiilor cu implant cohlear, pentru a-i orienta spre învăţământul de masă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”