Campanie fără răsunet pentru Timişoara - Capitală Culturală Europeană FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara, Piaţa Unirii

Începută acum mai bine de un an, campania pentru promovarea oraşului de pe Bega drept potenţială Capitală Culturală în 2021 nu a avut până acum impactul necesar pentru atingerea unui ţel atât de important.

De la crearea titlului, unul care generează beneficii sociale și economice în localităţile care-l primesc, în 1985, 46 de orașe au fost desemnate „Capitale europene ale culturii" până în prezent. În 2012, Capitalele europene ale culturii sunt Guimaraes (Portugalia) și Maribor (Slovenia). Programul actual se va încheia în 2019, însă Comisia Europeană a propus deja continuarea proiectului până în 2033. În 2021, capitale culturale ale continentuui vor fi un oraş din România şi altul din Grecia. La noi, lupta se dă între Cluj, Timişoara, Iaşi şi Alba Iulia.

Fabrica de bere din Timişoara, care datează din 1718, şi-a deschis pentru prima dată porţile publicului

Timişoara vizează acest titlu pentru 2021, însă demersurile nu sunt încă foarte vizibile. Un posibil impact negativ asupra campaniei a fost şi "schimbarea de gardă" de după alegerile locale, noii aleşi judeţeni şi locali având multe lucruri de pus la punct într-un timp scurt, neavând timp să se ocupe îndeaproape de acest proiect. Oricare ar fi fost motivul, sprijinul din partea autorităţilor pentru Asociaţia „Timișoara, Capitală Culturală Europeană" a fost până acum mai mult moral. Totuşi, lucrurile au început să se mişte, iar asociaţia a obţinut finanţare pentru un proiect care cu siguranţă va populariza campania printre timişoreni: proiectu  "Memoria cartierului meu" va programa piese de teatru în fiecare cartier al oraşului, evenimente de artă vizuală, iar locuitorii din fiecare zonă vor fi invitaţi să cunoască istoria străzilor.

Lupta pentru titlul de Capitală Culturală Europeană continuă! Aflaţi cum se pregăteşte fiecare oraş!

Atuul Timişoarei este cu siguranţă zona Cetate, cu arhitectura rămasă din perioada Imperiului austro-ungar, iar numeroasele premiere istorice cu siguranţă vor fi un "plus": prima fabrică de bere de pe teritoriul actual al României, prima bibliotecă publică, primul oraş cu teatre de stat în trei limbi, şi aşa mai departe. Însă chiar dacă trecutul recomandă Timişoara pentru titlul de Capitală Culturală, prezentul mai are nevoie de muncă.

Click pe poze pentru GALERIE FOTO cu unul dintre simbolurile oraşului!

Din experienţa oraşelor care au trecut deja prin asta, doar 30 la sută din evaluarea dosarelor de înscriere în cursă o reprezintă cultura orașului, o atenţie mai mare fiind acordată infrastructurii, capitol la care Timișoara mai are mult de lucru. Din nevoile majore ale orașului, identificate de Asociaţia "Timişoara - Capitală Culturală Europeană" la începutul proiectului, se numără o sală de spectacole de minim zece mii de locuri, dar și multe spații non-convenționale dedicate artei și culturii în speță. Crearea unor astfel de spaţii depinde de autorităţile locale şi de noul Plan Urbanistic General al Timişoarei.

Chiar şi fără fonduri, asociaţia a organizat sau a participat la mai mult evenimente, ca expoziţii sau concerte cu ajutorul cărora au popularizat sloganul "Timişoara - capitală culturală europeană". În plus, membri ai asociaţiei au vizitat oraşe din Europa care au primit deja această distincţie, cum ar fi Lyon sau Pecs (Ungaria), şi au luat notiţe. Asociaţia este activă, ultima întâlnire având loc săptămâna trecută, când s-a discutat despre agenda culturală locală şi naţională, discuţia fiind începută de la tăierea fondurilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi ale Institutului Cultural Român.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate