Campania „5 lei pentru sterilizări gratuite“, pe final. Pet Hope a prevenit aruncarea pe stradă a peste 200 de pui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pet Hope a strâns peste 5.500 de lei pentru sterilizarea câinilor şi pisicilor

Asociaţia Pet Hope din Timişoara a adunat peste 5.500 de lei în cadrul campaniei „5 lei pentru sterilizări gratuite”. Din aceşti bani, asociaţia a reuşit să sterilizeze 37 de câini şi 14 pisici aflate în situaţii de risc, prioritate având femelele.

În medie, la fiecare tură de gestaţie, o femelă naşte şase pui, aşadar un simplu calcul ne arată că, prin cele 38 de sterilizări efectuate femelelor, Pet Hope a prevenit pe termen foarte scurt, aruncarea pe stradă a peste 200 de pui. Sterilizarea unei singure femele care se poate înmulţi necontrolat, înseamnă de fapt curmarea chinului a zeci de pui care urmează să fie abandonaţi şi care pot deveni la rândul lor sursă de noi pui nedoriţi pe stradă.

„Mulţumim persoanelor care au donat în cadrul campaniei şi care au avut încredere în asociaţia noastră, dar mai ales mulţumim medicilor veterinari care au ales să ajute comunitatea prin oferirea unor preţuri reduse la sterilizarea animalelor cu grad mare de risc de ajunge sursă de pui nedoriţi. Avem medici veterinari foarte buni în Timişoara, care pe lângă faptul că sunt profesionişti de excepţie au înţeles două lucruri vitale pentru stoparea fenomenului animalelor fără stăpân: există stăpâni care sigur nu îşi vor steriliza animalele fără intervenţia noastră şi nu putem să stăm nepăsători şi să ne uităm cum străzile oraşului nostru se umplu de pui nedoriţi, iar în al doilea rând, doar un efort comun, al asociaţiilor împreună cu veterinarii, cu Poliţia şi cu Primăria poate diminua numărul de animale abandonate pe stradă”, a spus Alina Văcaru, managerul Asociaţiei Pet Hope şi coordonator al campaniei „5 lei pentru sterilizări gratuite”.

Din cele 51 de animale sterilizate gratuit, pentru 41 a fost asigurat transport din bugetul Pet Hope deoarece stăpânii nu aveau cum să aducă animalele la cabinetul veterinar. Pentru zece animale a fost asigurată şi cazare post-operatorie, acolo unde condiţiile de trai al animalului nu permiteau o recuperare corectă din punct de vedere medical. Costul unei sterilizări la câini a fost între 95 şi 200 de lei, iar la pisici, între 55 şi 80 de lei, în funcţie de exemplarul sterilizat, dacă era femelă sau mascul, în cazul femelelor contând la unele cabinete dacă era sau nu gestantă. 

Fiecare animal sterilizat în campania derulată de Pet Hope are poză, o scurtă descriere care motivează selecţia acestuia în campanie şi bonul ataşat, informaţiile pot fi accesate pe site sau pe pagina de Facebook a asociaţiei.

„Dincolo de strângerea de fonduri şi de sterilizările efectuate, campania a fost un bun prilej să informăm oamenii despre ce înseamnă deţinerea responsabilă a unui animal de companie. Pe lângă sterilizarea animalelor s-au efecutat microcipări şi înregistrări în Registrul animalelor de companie, aşa cum cere legea. Am pus mult accent pe transparenţă şi corectitudine, am dat chitanţă pentru fiecare sumă primită, oricât de mică şi am acordat mare atenţie selecţiei cazurilor, ţinând cont în primul rând de gradul de risc de ajunge sursă de pui nedoriţi”, a mai precizat Alina Văcaru.

Campania „5 lei pentru sterilizări gratuite” a fost iniţiată pe grupul online de Protecţie a Animalelor Timiş şi este derulată prin rotaţie de către asociaţiile din Timişoara. Asociaţia Animal Care Team (ACT) Timişoara va prelua a patra etapă a campaniei, care începe cu strângerea de fonduri din 1 septembrie, când timişorenii vor putea dona din nou pentru sterilizarea cât mai multor animale care se înmulţesc necontrolat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!